Cadre didactice de la Școala Gimnazială „Timoteiu Ovidiu Târnu” Stremț și de la Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” Galda de Jos au participat, în data de 10 iunie 2026, la un curs de formare organizat în cadrul proiectului „Click pe Educație”.

Publicitate

Timp de două ore, profesorii au explorat metode și instrumente de educație nonformală care pot fi folosite atât în activitățile de la clasă, cât și în lucrul cu preșcolarii.

Trainingul a fost susținut de psihologul Valentin Popescu de la Asociația Psiho KIT. Acesta le-a prezentat participanților exemple practice de activități menite să dezvolte competențele socio-emoționale ale copiilor și să contribuie la consolidarea unui climat școlar pozitiv.

Programul este coordonat de Fundația World Vision România și cofinanțat de Uniunea Europeană.

Publicitate

Potrivit organizatorilor, proiectul se desfășoară pe o perioadă de șase luni, iar luna iulie marchează ultima etapă de implementare a activităților.

Activitatea a fost transmisă de prof. Elena-Marcela Bârlog.