Câinii nu vor mai putea fi ținuți în lanț, iar pisicile trebuie micro-cipate. Sunt noile reguli adoptate la nivel european care vizează interzicerea practicilor abuzive, stabilesc norme stricte pentru reproducere și pentru comerțul cu animale.

Parlamentul European a adoptat în 2026 primele reguli la nivelul Uniunii Europene pentru protecția câinilor și pisicilor. Una dintre cele mai importante prevederi este obligativitatea identificării tuturor câinilor și pisicilor prin microcip și înregistrarea acestora în baze de date naționale interoperabile, potrivit Parlamentului European.

Publicitate

Măsura vizează inclusiv animalele deținute de persoane fizice, nu doar cele din comerț sau crescătorii. Scopul este combaterea abandonului și a traficului ilegal de animale.

Pentru implementare, crescătorii, comercianții și adăposturile au la dispoziție 4 ani. Pe de altă parte, obligația pentru proprietarii privați va fi introdusă gradual (10 ani pentru câini, 15 ani pentru pisici)

Noua legislație europeană introduce interdicții clare privind reproducerea între rude apropiate (părinți cu pui, frați între ei), creșterea animalelor cu trăsături exagerate care afectează sănătatea și mutilările pentru competiții sau expoziții.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

De asemenea, sunt interzise următoarele: utilizarea zgărzilor periculoase fără sisteme de siguranță și legarea animalelor în mod nejustificat.

Aceste măsuri vizează reducerea suferinței animalelor și eliminarea practicilor comerciale abuzive.

Luptă împotriva traficului ilegal de animale

Un obiectiv major al noii legislații este combaterea comerțului ilegal cu animale de companie, o problemă în creștere în Uniunea Europeană.

Prin introducerea trasabilității și a bazelor de date conectate, autoritățile vor putea urmări originea animalelor, vânzările online vor fi mai strict controlate și importurile din afara UE vor fi mai bine verificate.

Parlamentul European subliniază că noile reguli vor „aduce ordine în comerțul cu animale” și vor limita practicile ilegale.

Publicitate

Pentru prima dată, Uniunea Europeană introduce standarde unitare privind creșterea, vânzarea, transportul și deținerea animalelor de companie.

Aceste reguli stabilesc un nivel minim de protecție, iar statele membre pot adopta norme mai stricte dacă doresc. România a anunțat deja un astfel de demers: un proiect care spune că câinii nu vor mai putea fi ținuți legați permanent a fost depus la Senat.

Adoptarea acestor reguli marchează un pas important în politica europeană privind protecția animalelor și răspunde unei cereri tot mai mari din partea societății.