Connect with us
Advertisement

Actualitate

Calendar ortodox: 16 mai. Un mare sfânt este sărbătorit în această zi. Mulți români îi poartă numele

Publicat

teodor cel sfintit Cuviosul Teodor cel Sfințit este pomenit în calendarul creștin ortodox la 16 mai. Acesta a fost ucenicul Sfântului Pahomie cel Mare și stareț al mănăstirii din Tabenesi.

S-a născut și a crescut păgân în Tebaida de Sus (Egipt). La vârsta de 14 ani părăsește casa părinților și merge la mănăstirea Sfântului Pahomie.

Mai târziu se vor călugări atât mama sa, cât și fratele lui. După moartea Sfântului Pahomie, Teodor a fost ridicat de către obște stareț al tuturor sfintelor mănăstiri întemeiate de starețul său.

Sfântul Teodor cel Sfințit a trecut la cele veșnice pe 16 mai 367 și a rămas în tradiţia Bisericii Ortodoxe ca un mare făcător de minuni.

„Theodoros”, folosit de greci cu multe secole înaintea erei noastre și păstrat în onomastica tuturor popoarelor europene, sub diverse forme, care se bucura de aceeași popularitate ca și în antichitate, se încadrează într-o bogată familie de nume teoforice compuse cu tema lui „theos” = zeu și componenta „doron” = dar.

Numele se traduce „dar de la Dumnezeu”, „daruri ale zeului”.

Unele dintre nume aparțin epocii creștine – Teoharie, Teofast, Teorgis. Altele aparțin perioadei vechi, păgâne și politeiste, cum ar fi Isidor.

Toate numele formate din acest model exprimă sentimentele părinților față de divinitate la nașterea copilului. Aceleași elemente, dar așezate în ordine înversă le conține și Dorotheea, Dorotheos.

Datorită semnificației sale, numele se bucură de o mare favoare printre primii creștini, o dovadă sigură fiind și numărul impresionant de martiri și martire numiți Teodor și Teodora (aproape 30). Prin cultul acestora, numele se răspândeste în toată Europa, Occidentul continuând forma latină Theodorus, iar răsăritul Europei, forma grecească.

Prin intermediar slav, numele ajunge și la noi. Hodor, Fedor (linia ucraineană).

Alte forme sub care mai circulă numele la noi: Toader, Toadar, Toadea, Tader, Toder, Todor, Todița, Toduța, Tidorache, Tudoran, Tudore, Tudorica, Teder, Tivodar, Tivodor, influență maghiară Toca.

Apar cu frecvanța astăzi prenumele Tudor, Teodor, cel din urmă adeseori cu ortografia savantas Theodor. Frecvent Dorin, Doru, Dorel, Teo, Dorina, Dora.

sursa: creștinortodox.ro, doarortodox.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement