Educație
CALENDAR: Perioadele de vacanță pentru elevi, de Paște. Cum se termină semestrul al doilea și organizarea examenelor
Elevii intră în vacanță de vineri, 2 aprilie, potrivit celor mai recente precizări oficiale. Vacanța va fi diferențiată pentru elevii din clasele terminale față de ceilalți, însă calendarul examenelor naționale nu se schimbă.
Până atunci, în perioada 29-31 martie, elevii de clasa a VIII-a au simulare la Evaluarea Națională.
Semestrul al doilea va fi redus cu o săptămână, toate clasele în afară de cele terminale urmând a finaliza anul școlar pe data de 25 iunie.
Pentru filiera tehnologică și învățământul profesional și tehnic, finalul semestrului al doilea va rămâne la datele stabilite și cunoscute, însă se va renunța la programul Săptămâna altfel.
Programul național de acțiuni remediale se va derula în întreaga perioadă în care sunt organizate activități didactice, în toate școlile aflate în localități în care rata de infectare e mai mică de 6 la mia de locuitori.
Examenele naționale se organizează cu prezența fizică a elevilor.
Calendar vacanța de primăvară/Paște: 2 aprilie – 4 mai, pentru elevii din clasele primare, toți copiii de la grădiniță și elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a
Cursuri: din 5 mai până în 25 iunie, pentru elevii din clasele primare, toți copiii de la grădiniță și elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a
Calendar vacanța de primăvară/Paște: 2 – 11 aprilie (pentru Sărbătorile Pascale Catolice) și 30 aprilie – 9 mai (Sărbătorile Pascale Ortodoxe) pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a.
Paștele catolic va fi pe 4 aprilie, iar Paștele ortodox în 2 mai.
Cursuri: 12 aprilie – 29 aprilie – 100% școală online, pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a.
Cursuri: 10 mai – 11 iunie (clasele a VIII-a); 10 mai – 4 iunie (clasele XII/XIII)
Cursuri: 10 mai – 16 iulie pentru elevii din filiera tehnologică / învățământul profesional și tehnic (excepție calificarea asistent medical generalist – 27 august)
Evaluarea Națională și Bacalaureatul rămân pe calendarele anunțate. La Bacalaureat, probele de competențe nu vor fi mai susținute în acest an, ci echivalate, la fel ca anul trecut.
Probele scrise de la Evaluarea Națională au loc în intervalul 22-25 iunie, iar cele de la Bacalaureat în intervalul 28 iunie – 1 iulie.
Vezi MODELE de SUBIECTE la EVALUARE NAȚIONALĂ 2021, clasa a VIII-a: TOATE testele de antrenament și BAREMELE la Română și Matematică
Calendar Examen Evaluare Națională 2021:
7 – 11 iunie 2021: înscrierea la evaluarea națională
11 iunie 2021: încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
22 iunie 2021: Limba și literatura română – probă scrisă
24 iunie 2021: Matematică – probă scrisă
25 iunie 2021: Limba și literatura maternă – probă scrisă
29 iunie 2021: afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00): depunerea contestațiilor
30 iunie – 4 iulie 2021: soluționarea contestațiilor
4 iulie 2021: afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
CALENDAR BACALAUREAT 2021 – sesiunea iunie-iulie 2021:
31 mai-4 iunie 2021: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
28 iunie 2021: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
29 iunie 2021: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
30 iunie 2021: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
1 iulie 2021: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
5 iulie 2021: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00-18.00
6-9 iulie 2021: Rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021: Afișarea rezultatelor finale
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News