Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

CALENDARUL OBLIGAŢIILOR FISCALE pe luna SEPTEMBRIE 2017. Termene la Fisc pentru declaraţii de menţiuni, formulare şi plăţi


Publicat

anafObligații fiscale pentru luna SEPTEMBRIE 2017. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii privind calendarul obligațiilor fiscale pentru luna septembrie 2017. Sunt anunţate termenele la care se depun declarațiile de menţiuni, privind impozitele pe venit, alte formulare și plăți.

OBLIGAȚII FISCALE SEPTEMBRIE 2017

În termen de 15 zile de la data de când nu se mai realizează venituri

Depunerea Declaraţiei de înregistrare în evidenţa persoanelor fizice care nu realizează venituri, precum şi pentru stabilirea obligaţiilor de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate

Formular Declaratia_604 (2016)

– se depune pentru înregistrarea în evidenţa persoanelor fizice fără venituri, precum şi pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri, potrivit legii (Legea 227/2015 art. 180 alin. (1) OPANAF 3743/2015)

În 30 de zile de la data înfiinţării/ data eliberării actului legal de funcţionare/ data începerii activităţii/ data obţinerii primului venit/ data dobândirii calităţii de angajator, după caz, sau 15 zile de la data modificării ulterioare a datelor declarate iniţial

Depunerea “Declaraţiei de menţiuni”

Formular Declaratie 010(2016), Declaratie 020 sau Declaratia 070 (2016)

– 010 – Se completează de persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică. Declaraţia de înregistrare se completează la înfiinţare, iar declaraţia de menţiuni se completează cînd se modifică datele declarate anterior. Se utilizează la atribuirea codului de identificare fiscală şi eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, precum şi la actualizarea informaţiilor.
– 020 – Se completează de persoanele fizice, altele decît cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere. Se utilizează la atribuirea codului de identificare fiscală şi eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, precum şi la actualizarea informaţiilor.
– 070 – Se completează de contribuabilii persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere. Sunt exceptaţi contribuabilii care desfăşoară exclusiv activităţi într-o formă de asociere.

Legea 207/2015 art. 82 alin.(6), art.88 alin.(1)

OBLIGAŢII FISCALE Joi, 7 septembrie

Depunere „Declaraţie de menţiuni” privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România (pentru schimbarea perioadei fiscale din trimestru în lună, începând cu luna iunie 2016)

Formular Declaratia_092 (2009)

– contribuabilii înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să își modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar. Legea 227/2015 art. 322, OPANAF 1165/2009

OBLIGAŢII FISCALE: Luni, 11 septembrie

010 Declarație de înregistrare fiscală/ Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică

Formular: Declaratie 010(2016)

020 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal

Formular: Declaratie 020

070 Declarație de înregistrare fiscală/ Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere

Formular: Declaraţie 070

– persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA.

Legea 227/2015 art.310 alin.(7), OPANAF 3698/2015

OBLIGAŢII FISCALE: Luni, 11 septembrie

Depunerea formularului „Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special pentru agricultori

Formular 087 (2016)

– persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale, cu sediul activității economice în România, care realizează activități de producție agricolă sau servicii agricole și care nu realizează alte activități economice sau realizează și alte activități economice a căror cifră de afaceri anuală este inferioară plafonului de scutire pentru aplicarea regimului special sau pentru încetarea aplicării regimului special pentru agricultor; persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori – Legea 227/2015 art.3151 alin.(1) lit c) și d), OPANAF nr.3698/2016

OBLIGAŢII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Situaţiei eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în ţigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul …

Formular – Anexa nr. 4 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi sau importatorii autorizaţi pentru produse din grupa tutunului prelucrat. Legea 227/2015 art.354 alin. (8), HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Situaţiei eliberărilor pentru consum de ţigarete/ţigări şi ţigări de foi în luna … anul …

Formular – Anexa nr. 3 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi sau importatorii autorizaţi pentru produse din grupa tutunului prelucrat. Legea 227/2015 art.354 alin. (8), HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna … anul …, pentru luna precedentă

Formular – Anexa nr. 26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– operatorii economici care dețin autorizații de utilizator final (produse energetice). Legea 227/2015 art.394 și art.398. HG 1/2016 titlul VIII pct.63 și pct.97 alin.(1)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna … anul …, pentru luna precedentă

Formular – Anexa nr. 26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– operatorii economici care dețin autorizație de utilizator final (alcoolul etilic și a produse alcoolice). Legea 227/2015 art.397, HG 1/2016 titlul VIII pct.85

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile pentru luna precedentă

Formular – Anexa nr. 19 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– destinatarii înregistrați și reprezentanții fiscali pentru achizițiile și livrările de produse accizabile. Legea 227/2015 art.375 alin.(1), HG 1/2016 titlul VIII pct.46 alin.(2)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de alcool și băuturi spirtoase pentru luna precedentă

Formular – Anexa nr. 12 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile. Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l), HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de vinuri/ băuturi fermentate/ produse intermediare pentru luna precedentă

Formular – Anexa nr. 13 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile. Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l), HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de bere pentru luna precedentă

Formular – Anexa nr. 14 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile. Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l), HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție tutunuri prelucrate pentru luna precedentă

Formular – Anexa nr. 15 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile. Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l), HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de produse energetice pentru luna precedentă

Formular – Anexa nr. 16 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile. Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l), HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare pentru luna precedentă

Formular – Anexa nr. 17 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– antrepozitarii autorizați pentru depozitare produse accizabile. Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l), HG 1/2016 titll VIII pct.39 alin.(2)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea jurnalelor pentru luna precedentă privind livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație

Formular – Anexa nr. 29 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

sau navigație

Formular – Anexa nr. 31 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– antrepozitarii autorizați pentru producție/ depozitare. Legea 227/2015 art.399 alin.(1) lit.a) și lit.b), HG 1/2016 titlul VIII pct.92 alin.(2), pct. 93 alin.(8) și (10)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea jurnalelor pentru luna precedentă privind achizițiile/ livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație

Formular – Anexa nr. 30 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

sau navigație

Formular – Anexa nr. 32 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– antrepozitarii autorizați pentru depozitare. Legea 227/2015 art.399 alin.(1) lit.a) și lit.b), HG 1/2016 titlul VIII pct.92 alin.(2), pct. 93 alin.(8) și (10)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Situației centralizatoare privind livrările de produse accizabile în luna … anul …, pentru luna precedentă

Formular – Anexa nr. 21 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– operatorii economici care dețin autorizații de expeditor înregistrat. Legea 227/2015 art.383 alin.(3), HG 1/2016 titlul VIII pct.52 alin.(3)

OBLIGAȚII FISCALE: Vineri, 15 septembrie

Depunerea Evidenței achiziționării, utilizării și returnării marcajelor pentru luna precedentă

Formular – Anexa nr. 42 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

– antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați și importatorii autorizați de produse supuse marcării. Legea 227/2015 art.424 alin.(5), HG 1/2016 titlul VIII pct.152 alin. (2)

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă

Plătitorii următoarelor venituri:

– din drepturi de proprietate intelectuală;

– din premii și jocuri de noroc;

– obținute de nerezidenți;

– din alte surse

Legea 227/2015 art.72 alin.(3), art.73 alin.(1) și (4), art.110 alin.(6), art.115 alin.(3), art.224 alin.(5) și (6)

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Efectuarea plăților anticipate privind impozitul pe venit aferente trimestrului III 2017

– contribuabilii care realizează venituri din activități independente, cedarea folosinței bunurilor (cu excepția veriturilor din arendare), activități agricole impuse în sistem real, silvicultură și piscicultură

Legea 227/2015 art.121 alin.(4)

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, aferentă trimestrului III 2017

– persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, care determină venitul net anual în sistem real și/ sau pe baza normelor anuale de venit.

Legea 227/2015 art.151 aln.(2)

 

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Plata taxei anuale pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc, aferentă trimestrului următor

– organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activității cazinourilor și jocurile tip slot-machine

OUG 77/2009 art.14 alin.(2) lit.b) pct.(i),

 

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Depunerea „Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”

Formular Declaratia 100_2016

– lunar: contribuabilii prevăzuți în OPANAF 1950/2012, Anexa 6, cap. I, subcap. 1, par. 1.1

– alte termene: contribuabilii prevăzuți în OPANAF 1950/2012, Anexa 6, cap. I, subcap. 1, par. 1.3

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate

Formular Declaratia_112

Pentru luna precedentă:

– persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituțiile prevăzute la art.136 lit. d) – f) din Legea nr.227/2015 precum și persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.

– persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorului, care au calitatea de plătitori de venituri din activități dependente

– instituțiile publice care calculează, rețin, plătesc și suportă contribuții sociale obligatorii în numele asiguratului

– orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor Legea 227/2015 art.147 alin.(1) și alin.(2), OMFP 1045/2012

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Depunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România și de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România pentru luna precedentă

Formular: Declaratia_224_2016

– persoanele fizice care obțin salarii din străinătate pentru activități în România și persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România

Legea 227/2015 art.82 alin.(2), OPANAF 3622/2015

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Depunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată

Formular: Declaratia_300 (2016)

– persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr.227/2015

– lunar, trimestrial, semestrial, anual, după caz (vezi instrucțiunile de completare din formular)

Legea 227/2015 art.323 alin.(1), OPANAF 1790/2012

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Depunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă

Formular – Declaratia_301_2016 sau AICI.

Persoanele neînregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform articolului 316 Cod fiscal, dar care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA pentru:

– achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile pentru care s-a depăşit plafonul anual de 10.000 euro (persoana trebuie să fie înregistrată special ca plătitoare de TVA cf. articolului 317 Cod fiscal);

– achiziţii de mijloace de transport noi şi produse accizabile (persoana care efectuează astfel de achiziţii nu are obligaţia să se înregistreze special ca plătitoare de TVA conform articolului 317 Cod fiscal);

– achiziţii de servicii care au locul taxării în România conform articolului 307 alineat (2) din Codul fiscal, de la furnizori din afara României, pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA cf. articolului 307 alineat (2) Cod fiscal (persoana care efectuează achiziţii intracomunitare de servicii prevăzute la articolul 278 alineat (2) din Codul fiscal trebuie să se înregistreze special ca plătitoare de TVA cf. articolului 317 Cod fiscal);

– achiziţii de bunuri care ies din regimurile/ situaţiile prevăzute la articolul 295 alineat (1) litera a) şi d) din Codul fiscal cu excepţia cazului în care are loc un import sau o achiziţie intracomunitară de bunuri, pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA conform articolului 307 alineat (5) Cod fiscal (OMFP 3418/2009);

– achiziţii de bunuri şi servicii efectuate de persoanele obligate la plata TVA conform articolului 307 alineat (3) şi (6) Cod fiscal, dacă achiziţiile au avut loc în luna iunie 2016

Persoanele înregistrate normal ca plătitoare de TVA conform articolului 316 Cod fiscal NU DEPUN formularul 301, ci formularul 300

Legea 227/2015 art.324 alin.(2), OPANAF 592/2016

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Depunerea Declarației privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată

Formular Declaratia_307 (2016) sau AICI

– persoanele impozabile prevăzute la art.280 alin.(6), art.270 alin.(7), art.310 alin.(7), art.316 alin.(11) lit.a) – e) și g) din Legea nr.227/2015-OPANAF 2223/2013

Se declară:

– ajustarea TVA-ului dedus de furnizor la achiziția de către acesta a activelor respective, de către beneficiarul transferului de active, dacă nu este înregistrat și nici nu se înregistrează în scopuri de TVA ca urmare a transferului;

– ajustarea TVA-ului dedus aferent bunurilor de capital şi activelor corporale fixe, altele decât cele care sunt considerate bunuri de capital conform articolului 305 din Codul fiscal, de către locatarul/ utilizatorul activelor corporale fixe achiziţionate printr-un contract de leasing, dacă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor are loc după anularea la cerere a codului de TVA a acestuia;

– ajustările de TVA prevăzute la articolul 270 alineat. (4), articolul 304, 305 sau 332 din Codul fiscal nedeclarate în ultimul decont de TVA depus înaintea anulării înregistrării în scopuri de TVA sau pentru a corecta ajustările incorecte declarate de către persoana impozabilă al cărei cod de TVA a fost anulat din oficiu de organul fiscal conform articolului 316 alineat (11) litera a) – e) şi h) din Codul fiscal;

– ajustările de TVA prevăzute la articollul 270 alin. (4), articolul 304, 305 sau 332 din Codul fiscal nedeclarate în ultimul decont de TVA depus înaintea anulării înregistrării în scopuri de TVA, sau pentru a corecta ajustările incorecte declarate, de către persoana impozabilă al cărei cod de TVA a fost anulat la cerere;

– pentru solicitarea restituirii TVA colectate rezultată din regularizările/ ajustările prevăzute la articolul 280 alineat (6) din Codul fiscal, atunci când au fost emise facturi sau au fost încasate avansuri pentru contravaloarea parţială a livrărilor de bunuri/ prestărilor de servicii taxabile, înainte de anularea codului de TVA, iar livrarea/ prestarea intervine după anularea codului de TVA, de către persoana impozabilă al cărei cod de TVA a fost anulat la cerere;

– pentru solicitarea restituirii TVA colectate rezultată din ajustările prevăzute la articolul 287 din Codul fiscal, pentru operaţiuni realizate înainte de anularea înregistrării, de către persoana impozabilă al cărei cod de TVA a fost anulat la cerere;

– pentru exercitarea dreptului de deducere, la data plăţii, a TVA neachitate aferentă achiziţiilor de bunuri efectuate înainte de anularea codului de TVA, dar care nu se aflau în stoc la data anulării codului de TVA, de persoanele impozabile care au efectuat achiziţii pe perioada în care au aplicat sistemul TVA la încasare sau cele care au efectuat achiziţii de la persoane impozabile care aplicau sistemul TVA la încasare, de către persoana impozabilă al cărei cod de TVA a fost anulat la cerere;

– dacă transferul de active, transferul dreptului de proprietate, obligaţia sau, după caz, dreptul de ajustare/ corecţie a ajustărilor/ regularizare a TVA privind sumele rezultate ca urmare a acestor ajustări/ corecţii ale ajustărilor/regularizări efectuate, după caz, a intervenit în luna iunie 2016 (articol 270 alineat (7), articol 324 alineat (8) _i (9) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal şi Ordinul Preşedintelui ANAF 793/2016)

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Depunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art.316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal

Formular: Declaratie 311_2016

– persoanele impozabile al căror cod de TVA a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea 227/2015 și care efectuează în perioada în care nu au cod valid de TVA, livrări și/sau achiziții /prestări de bunuri/ servicii care sunt obligate la plata TVA

OPANAF 795/2016

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Depunerea Declarației recapitulative privind livrările/ achizițiile/ prestările intracomunitare de bunuri pentru luna precedentă

Formular Declaratia_390_2016 VIES

– contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 sau art.317 din Legea nr.227/2015.

Legea 227/2015 art. 325, OPANAF 591/2016

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Depunerea Notificării pentru încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

Formular Declaratia 097 (2016)

– pentru intrarea prin opțiune în sistem: până pe 25 ianuarie, persoanele care în anul precedent au realizat o cifră de afaceri care nu depășește plafonul și nu au aplicat sistemul TVA la încasare în anul precedent

– pentru ieșirea din sistem – până la data de 25 a lunii următoare perioadei fiscale în care persoana impozabilă a depășit plafonul;

– persoanele impozabile care depășesc plafonul de 2.250.000 lei;

– persoanele impozabile care renunță la aplicarea sistemului TVA la încasare.

Legea 227/2015 art. 324, OPANAF 1503/2016

OBLIGAȚII FISCALE: Luni, 25 septembrie

Plata taxei anuale pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc (sumele care rezultă din aplicarea procentelor prevăzute în anexă la veniturile estimate de operatorul economic, dar nu mai puțin decât taxa anuală minimală

– până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată; în cazul în care, în cursul anului de autorizare, încasările efective depășesc încasările estimate prin documentația prezentată la data autorizării, taxa se va recalcula prin aplicarea cotei procentuale asupra încasărilor efective cumulate de la începutul perioadei de autorizare. Recalcularea se va efectua lunar, începând cu prima lună în care se înregistrează depășirea rezultatelor estimate. Încasările efective cumulate și taxa plătită de la începutul perioadei de autorizare până la finele lunii precedente celei pentru care se face regularizarea se va declara și plăti până la data de 25 a lunii următoare)

– organizatorii de jocuri de tip pariu, jocuri de noroc, bingo organizate prin TV, pariuri on-line, jocuri bingo prin internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocuri de noroc on-line.

OUG 77/2009 art. 14 alin. (2) lit. b) iii)

 



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

ACTUALITATE

Primul caz de COVID-19 în rândul turiștilor români din Grecia: o femeie aflată în concediu în Creta. Este căutată de autorități

Publicat

O româncă plecată în vacanţă în insula greacă Creta împreună cu soţul ei a fost confirmată sâmbătă de autorităţile greceşti ca fiind infectată cu noul coronavirus, relatează publicaţia greacă keeptalkinggreece.com.

Autorităţile sanitare şi Protecţia Civilă locală au intrat în alertă pentru a localiza turista româncă şi a-i transmite rezultatul testului COVID-19 efectuat la intrarea în Grecia.

Acesta este primul caz de coronavirus confirmat în rândul turiştilor străini în insula greacă Creta, potrivit Agerpres.

Pe ansamblul Greciei au fost confirmate până în prezent cinci cazuri în rândul pasagerilor sosiţi pe aeroporturile greceşti începând cu 1 iulie, în urma analizei a circa 1.400 de teste moleculare din cele 5.889 efectuate. Este vorba despre trei femei, din Suedia, Serbia şi românca din Creta, precum şi un cuplu grec.

Autorităţile greceşti încearcă de joi seara să identifice contacţii cazurilor confirmate. Femeia suedeză nu a respectat autoizolarea obligatorie de 24 de ore în care trebuie să rămână persoanele testate la sosirea în Grecia. Ea a fost localizată în timp ce se plimba prin Atena.

La intrarea în Grecia sunt efectuate teste aleatorii pentru COVID-19 în rândul turiştilor străini, cei testaţi fiind obligaţi ca până la aflarea rezultatului testului să rămână în izolare la adresa comunicată autorităţilor.

Turiştii străini testaţi pozitiv în Grecia sunt plasaţi 14 zile în izolare în hoteluri de carantină, în cazul în care nu necesită spitalizare.

Surse: Agerpres, stiripesurse.ro

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

FOTO Locuri de joacă și tiroliene pentru copii, în satele din comuna Ciugud. Investiția, aprobată de Consiliul Local al Copiilor

Publicat

Aleșii copiilor din Ciugud au decis amenajarea unor locuri de joacă moderne în satele din comună. Mai exact, din bugetul participativ pus la dispoziție pentru proiectul „Primăria Copiilor” s-au achiziționat recent patru complexe de joacă și două tiroliene, care ar urma să fie amplasate în cursul acestei luni în satele Drâmbar, Hăpria, Șeușa și Teleac. 

Consiliul Local al Copiilor din Ciugud a votat, în ședința extraordinară din 1 iunie, proiectele de investiții pe care administraţia locală le va realiza în această vară pentru copiii din comună. Administraţia locală a pus la dispoziţie în acest an un buget participativ pentru Primăria Copiilor, în valoare de 50.000 de lei, bani care sunt destinaţi implementării unor proiecte pentru copiii care locuiesc în Ciugud.

Potrivit reprezentanților Primăriei Ciugud, în cadrul ședinței, aleșii copiilor au votat proiecte privind amenajarea unor locuri de joacă şi spaţii de recreere în satele din comună în care nu există astfel de spații (Drâmbar, Hăpria, Șeușa și Teleac) și cumpărarea unor mese de tenis și de șah pentru școală.

Astfel, Primăria comunei Ciugud a achiziționat recent, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), patru complexe de joacă și două tiroliene. Este vorba despre două complexe de joacă Giant cu leagăne, un complex de joacă Balcony Fort Searcher, un complex de joacă ManorFort Stronghold, o tiroliană copii cu leagăn rotund KBT și o tiroliană profesională.

Valoarea contractului este de 22.221,92 de lei (aproximativ 4.589,13 euro).

Descrierea produselor destinate spațiilor de joacă pentru copii

Complex de joacă Giant cu leagăne

Complexul de joacă este recomandat pentru uz rezidențial și se poate folosi de 3 – 6 copii în același timp.

Acesta beneficiază de tobogan de 3 metri, două leagăne (trapez + leagan normal), ancore pentru sol, mânere de prindere, cutie nisip + băncuțe, acoperiș din lemn, scări din lemn, scară cu trepte de metal, elemente de fixare din metal, telescop, volan, pietre de cățărat profesionale și frânghie de cățărat.

Complexul de joacă din lemn BalconyFort Searcher

 

Complexul include variate posibilități de joacă (zonă de cățărat, tobogan, leagăne, turn). Este recomandat pentru 5 copii (o greutate maximă recomandată de 50 kg / copil).

Beneficiază de un tobogan de 2,4 m rezistent la intemperii , din plastic gros, două leagăne monkey bars, casuță de joacă jos, cu tablă de desenat.

Complexul de joacă din lemn, ManorFort Stronghold

Include variate posibilități de joacă (zonă de cățărat, tobogan, leagăne, turn, sfoară de cățărat).

Complexul de joacă are un tobogan de 2,4 m rezistent la intemperii, din plastic gros, două leagăne Monkey Bars, măsuță de picnic și sfoară cu noduri.

Tiroliană copii cu leagăn rotund KBT

Tiroliana are un leagăn rotund, cu un diametru de 28 cm și o grosime de 5 cm, confecționat prin injecție din poliamidă de cea mai înaltă calitate. Cablul este din oțel, are o lungime de 30 de metri și un diametru de 4 mm.

Sistemul suportă o greutate maximă de 80 de kilograme.

Tiroliană profesională, disponibilă în varianta de prindere pe structura rotundă sau pătrată

Tiroliana va avea un scaun rotund, cu lanț. Panta asigurată de sistem trebuie să fie de minim 7-8 %, iar viteza de coborâre nu trebuie să fie mai mare de 7 m/s. Cablul este din oțel, cu lungimea de 25 de metri și diametrul de 10 mm.  Sistemul beneficiază de un arc de frânare din oțel inoxidabil, în lungime de 1.410 mm.

Tiroliana nu este destinată copiilor cu vârsta mai mică de 3 ani.

Despre „Primăria Copiilor”

Comuna Ciugud este prima administraţie locală din România care a lansat o iniţiativă provocatoare: bugetarea participativă pentru copii. Sub genericul „Primăria Copiilor”, administraţia locală şi Şcoala Gimnazială Ciugud au demarat la începutul acestui an un proiect de educare a copiilor privind implicarea cetăţenească şi democraţia participativă.

Vezi și FOTO: Rezultatele alegerilor la ”Primăria Copiilor” din Ciugud. Elevii de la Școala Smart și-au ales primar și consilieri locali

Astfel, copiii sunt învăţaţi ce înseamnă drepturile şi obligaţiile unui cetăţean, cum se desfăşoară alegerea reprezentanţilor în administraţia publică locală şi cum lucrează Primăria şi Consiliul Local. În urma unor alegeri, care au simulat întocmai procesul electoral al alegerilor locale, copiii de la şcoala din Ciugud şi-au ales primarul, viceprimarul şi consilierii locali, care îi vor reprezenta timp de un an. În urma votului, primarul copiilor a fost ales Mirel Moroşan, elev în clasa a VIII-a, iar viceprimar Diana Droaşcă, elevă în clasa a V-a, aceasta din urmă obţinând cel mai mare număr de voturi dintre candidaţii pentru funcţia de consilier local.

Consiliul Local al Copiilor Ciugud este format, în ordinea numărului de voturi, din următorii consilieri locali: Cristian Buda, Bianca Buda, Andrei Gavrilă, Claudiu Tătaru, Alexandru Todor, Timotei Cibu, Alina Buda, Ioana Nichiforeasă, Claudiu Drăgoi. În cazul ultimului candidat acesta a fost ales dintr-un număr de 4 candidaţi cu acelaşi număr de voturi, fiind desemnat cel care a avut cea mai mare medie pe primul semestru al acestui an şcolar.

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

4 iulie: Crucea Roșie Română împlinește 144 de ani de activitate umanitară. Mereu acolo unde este nevoie de ei

Publicat

Societatea Națională de Cruce Roșie din România sărbătorește, în data de 4 iulie, 144 de ani de istorie și activitate umanitară continuă.

Organizația a transmis, cu acest prilej, un comunicat de presă pe adresa Alba24:

Începând din anul 1876, voluntarii Crucii Roșii Române s-au aflat de fiecare dată în prima linie a umanității cu bunătate și solidaritate, alinând suferința și oferind speranță și demnitate. Dedicăm această zi voluntarilor din toate generațiile care și-au oferit timpul și energia poporului român în vreme de pace sau de război, în timp de dezastre naturale, crize economice sau de sănătate.

În cei 144 de ani de existență, Crucea Roșie Română s-a adaptat mereu provocărilor cu care s-a confruntat.

Anul acesta, de la începutul pandemiei COVID-19, voluntarii și angajații au fost permanent în acțiune, asumându-și toate riscurile, pentru a oferi asistență umanitară și servicii socio-medicale celor aflați în nevoie.

Totodată, ei au diseminat informații esențiale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului ajutând astfel comunitățile să se pregătească. În condiții neprielnice, “oamenii” Crucii Roșii Române au depășit bariere și, cu responsabilitate și dăruire, au dus la îndeplinire misiunea organizației.

Astăzi, la mai mult de patru luni de la declararea primului caz de SARS-CoV2 în România și de când întreaga omenire se confruntă cu cea mai provocatoare criză umanitară și de sănătate publică în istoria recentă, Crucea Roșie Română continuă să fie în prima linie a intervenție umanitare. Situația continuă să se schimbe rapid și obiectivul nostru este să fim în continuare flexibili și adaptabili pentru a răspunde acestor nevoi extraordinare.

“Transmit cele mai calde mulțumiri şi admirația mea oamenilor care fac posibilă misiunea Societății Naționale de Cruce Roșie din România, voluntarilor și angajaților noștri, pentru devotamentul, curajul, implicarea şi munca lor neobosită în sprijinul umanității.

Sunt recunoscător întregului mediu de afaceri, care a reacționat cu atât de multă deschidere la nevoile unei țări aflate în stare de urgență și mulțumesc tuturor persoanelor fizice care s-au solidarizat cu această cauză.

Suntem onorați de încrederea pe care ne-au arătat-o și îi asigurăm de întregul nostru angajament în luptă împotriva noului Coronavirus” a declarant Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.

În urma apelului umanitar de strângere de fonduri lansat de Crucea Roșie Română prin campaia România Salvează România s-au strâns peste șapte milioane de euro, fonduri care au permis dotarea cu echipamente medicale și materiale de protecție a 175 de unități medicale din toată țara, susținerea cu materiale de protecție a instituților publice implicate în lupta cu pandemia, ajutor pentru familiile afalte în izolare, sprijin pentru persoanele refugiate, consiliere telefonică pentru bătrânii singuri, ajutor pentru familiile nevoiașe, cumpărături pentru cei izolați la domiciliu.

Crucea Roșie Română a investit în echipamente medicale și materiale de protecție 5 564 439 euro și are în procedură de achiziție, aparatură medicală și materiale de protecție în valoare de 1 576 737 euro. Din fonduri proprii ale organizației, Crucea Roșie Română a utilizat 184 472 euro pentru completarea intervențiilor de strictă necesitate: achiziția de alimente de bază și produse de igienă pentru familiile nevoiașe aflate în izolare, dotarea cu materiale de cazarmament a centrelor de carantină și implementarea unei campanii naționale de informare și conștientizare a populației în vederea limitării infectării cu virusul COVID-19.

„După 4 luni alături de echipa Crucii Roșii Române în lupta împotriva COVID-19 trăiesc mai puternic decât oricând sentimentul împlinirii.

Și aceasta se datorează în primul rând solidarității oamenilor care au reacționat imediat în fața pandemiei și s-au implicat ajutând. Sunt multe lecțiile învățate, dar, poate, cea mai importantă este fragilitatea noastră! Și singura forță care ne va salva întotdeauna rămâne Binele! Umanitatea din noi! Mulțumesc tuturor celor care au sprijinit campania „România Salvează România „, mulțumesc voluntarilor și personalului angajat al Crucii Roșii Române aflați si acum în linia întâi și mulțumesc Crucii Roșii Romane în numele fiecărui Om ajutat în aceste 4 luni! „, a declarat Iuliana Tudor, jurnalist TVR, ambasador al Crucii Roșii Române și ambasadorul oficial al campaniei “România Salvează România”

Crucea Roșie Română rămâne în continuarea în prima linie a umanității alături de oameni. Cu vigilență și creativitate, în siguranță și cu bunătate, mereu atentă la cei aflați în nevoie. Este important să rămânem la fel de uniți, implicați şi responsabili pentru că doar împreună vom diminua efectele negative ale acestei crize sanitare.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

PROGRAM: Music and Film Festival 2020 la Alba Iulia. Evenimentele din zilele de sâmbătă și duminică

Publicat

Festivalul Music and Film Festival 2020 continuă la Alba Iulia cu câteva evenimente de neratat.

Sâmbătă, 4 iulie, încălzirea pentru o nouă seară plină de evenimente se face alături de echipa filmului Urma: Dorian Boguță, actor cu zeci de filme în portofoliu dar aflat, acum, pentru prima dată, în postura de regizor al unui lungmetraj, Irina Rădulescu, la debutul ei în film și producătorul Oana Giurgiu sunt prezenți, de la ora 18:00, în Grădina Cetății, pentru a se întâlni cu publicul. Filmul va putea fi văzut, de la ora 21:45, în Piața Vestică.

Un alt invitat special al zilei de sâmbătă este actorul Radu Botar, pe care îl regăsim în distribuția filmului Cardinalul (r. Nicolae Mărgineanu).

Ce a însemnat să joace rolul cardinalului Iuliu Hossu în pelicula filmată și în Alba Iulia, vom afla la finalul proiecție, chiar de la actor, în Piața Cetății.

De neratat prezența în cetate a Cobzality, un proiect electro – world music inspirat de folclorul autentic românesc, de la ora 21:00.

Două documentare sunt printre atracțiile serii de duminică, 5 iulie. Regizorii Lucian Mircu, Mircea Gherase l-au urmărit pe alpinistul Horia Colibășanu timp de 3 ani pentru a realiza Superhombre, prezentat, în premieră, la Alba Iulia, de la 21:45.

De pe vârfurile din Himalaya coborâm în realitatea românească și ne reevaluăm ca societate în Colectiv (r. Alexandru Nanau), primul documentar românesc selectat la Festivalul de la Veneția, spune povestea primului an de după tragicul incendiu din clubul omonim, în urma căruia și-au pierdut viața 64 de tineri. Filmul poate fi urmărit de la 21:45, în Piața Cetății.

Pentru cei care vor să încheie festivalul într-o altă epocă, cine-concertul Der Golem asigură o călătorie imaginară direct în secolul XVI, pentru a descoperi povestea rabinului ce își salvează comunitatea cu ajutorul magiei. Danaga va crea live coloana sonoră a filmului produs, acum un secol, de Carl Boese și Paul Wegener.

Pentru ca bucuria regăsirii filmelor și muzicii live de calitate să poată fi trăită în deplină siguranță, organizatorii au elaborat un set de reguli, adaptate actualului context și elaborate împreună cu autoritățile. Accesul în spațiile dedicate evenimentelor va fi permis cu 2 ore înainte de ora stabilită în program.

Toți spectatorii sunt rugați să ajungă din timp pentru a putea trece prin triajul observațional necesar accesului. Spectatorii sunt rugați să păstreze distanța socială inclusiv pe perioada proiecțiilor și să consume doar băuturi și alimente sigilate. Purtarea măștii este obligatorie.

PROGRAM

Sâmbătă, 4 iulie

Piața Cetății

21:00- CONCERT Cobzality
21:45- FILM Cardinalul, 2019, România, Regia: Nicolae Mărgineanu/ 95 min
Proiecție specială în prezența actorului Radu Botar

Piața Vestică

21:45- FILM: Urma, 2020, România, Regia: Dorian Boguță/ 105 min
Invitați speciali: regizorul Dorian Buguță, producătorul Oana Giurgiu și actrița Irina Rădulescu

Esplanada Obeliscului

21:45- FILM: Parazit/ Parasite, 2019, Coreea de Sud, Regia: Bong Joon Ho/ 132 min

Grădina Cetății (Aleea Sf. Capistrano)

16:00- Music & Film Quiz (concurs tip Trivia)
16:00- ABOVE AND BEYOND by Andra Purdea, expoziție interactivă
18:00 Întâlnire cu publicul:  echipa filmului Urma
21:45- FILM: Liam Galagher: As it Was, 2019, SUA, Regia: Gavin Fitzgerald, Charlie Lightening / 85 min

Duminică, 5 iulie

Piața Cetății

21:45- FILM: Colectiv, 2019, România, Regia: Alexander Nanau/ 109 min

Piața Vestică

21:45- FILM: Superhombre, 2019, România, Regia: Mircea Gherase, Lucian Mircu/ 69 min

Esplanada Obeliscului

21:45- CINE-CONCERT Der Golem, accompaniment live Danaga, Der Golem, wie er in die Welt kam, 1920, Germania, Regia: Carl Boese, Paul Wegener

Grădina Cetății

16:00- Music & Film Quiz
16:00- ABOVE AND BEYOND by Andra Purdea, expoziție interactivă 18:00 RECITAL:  trupa ex:hale
21:45- FILM: Yesterday, 2019, SUA, Regia: Danny Boyle/ 116 min

Alba Iulia Music & Film Festival este prezentat de TIFF, în organizarea Asociației Film și Cultură Urbană (AFCU) și a Primăriei Municipiului Alba Iulia.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate