Connect with us

Actualitate

Calendarul pentru învestirea noului guvern a fost stabilit. PSD se reunește pentru a decide mandatul pentru negocierile oficiale

Publicat

Calendarul pentru învestirea noului guvern a fost stabilit: Consiliul Politic Național al PSD se reunește marți, de la ora 18:00, la Vila Lac, într-o ședință informală, pentru a decide mandatul cu care delegația social-democrată participă la consultările oficiale de la Palatul Cotroceni în vederea alcătuirii noului guvern.

Potrivit unor surse politice, în cadrul acestei întâlniri, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, își va informa colegii cu privire la stadiul la care au ajuns negocierile pentru alcătuirea guvernului.

Se va decide, de asemenea, mandatul cu care va merge conducerea PSD la consultările oficiale cu președintele Nicușor Dan.

Rotativa guvernamentală agreată în negocieri

Sursele politice au menționat că în cadrul negocierilor de marți de la Palatul Victoria, care s-au desfășurat între liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților, s-a agreat varianta unei rotative guvernamentale.

Astfel, liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, va prelua primul conducerea guvernului, apoi va urma să fie premier președintele PSD.

Calendarul pentru învestirea noului guvern

A fost stabilit și calendarul pentru învestirea noului guvern:

  • Miercuri: consultări oficiale între președintele Nicușor Dan și reprezentanții partidelor la Palatul Cotroceni și desemnarea lui Ilie Bolojan candidat de premier
  • Joi: finalizarea programului de guvernare și stabilirea listei cu miniștri, cele două documente urmând să fie transmise Parlamentului
  • Luni dimineața: audierea candidaților pentru funcția de ministru, programată de birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului
  • Luni după-amiază: votul plenului reunit al Parlamentului pentru guvern
  • Luni seară: depunerea jurământului de către membrii executivului la Palatul Cotroceni

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Petru

    marți, 17.06.2025 at 16:43

    Să ne ferească Dumnezeu.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.