Călin Furdui a fost reales viceprimar al orașului Cugir, în prima ședință de după învestirea Consiliului Local și  primarului. 

Consilierii locali au avut de ales între Călin Furdui, propus de PNL, Bogdan Dumitru, propus de PSD şi Flaviu Serdiuc, propus de USR-PLUS.

Publicitate

Votul a fost secret. 10 consilieri din cei 16 prezenți (3 absenți), l-au votat pe  liberalul Călin Furdui.

"Este un mandat important, cu multă muncă și responsabilitate întrucât, pe lângă probleme curente, vom implementa concomitent 16 proiecte cu fonduri europene. Alături de primarul Adrian Teban am toată convingerea că vom implini angajamentele pe care echipa noastră și le-a asumat în fața cetățenilor" a declarat Călin Furdui.