Fostul candidat pro-rus la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a devenit din suspect, inculpat, în dosarul penal deschis după ce a citat din liderul legionar, Zelea Codreanu. 

Mai exact, procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru agerpres surse judiciare.

Publicitate

Sursele citate au menționat că fostul candidat la alegerile prezidențiale nu a dorit să dea declarații în fața anchetatorilor.

Pe 27 mai, Georgescu a fost chemat la Parchet, unde procurorii l-au anunțat că s-a extins urmărirea penală pe numele lui, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie, având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

De assemenea, Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.