Politică
Călin Popescu Tăriceanu se înscrie din nou în PNL: „Demisia a fost un gest extrem de protest”
Călin Popescu Tăriceanu a confirmat, joi, la Satu Mare, că a acceptat invitaţia organizaţiei municipale de a se înscrie din nou în PNL. Decizia vine la trei luni după ce acesta şi-a dat demisia din partid.
„Am spus mereu că sunt dispus să revin în PNL, demisia a fost un gest extrem de protest, doresc un scor cât mai bun PNL, accept invitaţia de a reveni în PNL”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare.
Referitor la această decizie, preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că este posibil ca Tăriceanu să fi „înţeles situaţia jenantă în care se afla”.
UPDATE: Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, joi, că ştirea privind reînscrierea lui Călin Popescu-Tăriceanu în PNL, venită de la Satu Mare, reprezintă o acţiune diversionistă a PSD, care intenţionează să mascheze citirea în plenul Parlamentului a moţiunii de cenzură.
Ea a precizat că Statutul PNL are prevederi pentru astfel de situaţii şi a arătat că înscrierea se face în organizaţia arondată domiciliului sau reşedinţei sau care se află în zona în care persoana în cauză îşi desfăşoară activitatea.
Ea a arătat că preşedintele interimar al organizaţiei PNL de la Satu Mare, Virgil Enătescu, care i-a succedat lui Ovidiu Silaghi, după plecarea acestuia la PSD, i-a transmis că nu l-a invitat şi nu acceptă primirea lui Tăriceanu în PNL şi că la Satu Mare există o campanie susţinută a PSD, o campanie „mincinoasă” bazată pe ideea că USL ar trăi.
Ea a menţionat că, potrivit statutului, dacă organizaţia judeţeană nu e de acord cu reînscrierea lui Tăriceanu, acesta nu se poate întoarce în PNL.
Tăriceanu se află la Satu Mare pentru a susţine candidatura lui Ovidiu Silaghi la alegerile parţiale de duminică pentru un colegiu de deputat. Deşi iniţial desemnat candidatul PNL, recent Silaghi a demisionat din partid şi a devenit candidatul PSD-UNPR-PC.
Reamintim că joi, Parlamentul s-a reunit în şedinţă comună pentru citirea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta 3, iniţiată de PNL şi semnată de 231 de parlamentari liberali şi de la PDL, PMP şi PPDD.
Tăriceanu a deţinut funcţia de preşedinte al PNL între februarie 2005 şi martie 2009. În perioada 1993-2004, a fost vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, iar între 1990 şi 1992 secretar executiv al PNL.
sursă: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News