Camera Deputaților a aprobat miercuri înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care va verifica respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale, precum și impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale.

Proiectul a fost adoptat cu 145 de voturi pentru, 83 împotrivă și două abțineri, potrivit Agerpres.

Ce va verifica noua comisie parlamentară

Comisia va verifica legalitatea intrării și șederii cetățenilor străini în România, cu accent pe fluxurile din Asia de Sud și Asia de Sud-Est. Deputații vor analiza și datele oficiale privind infracțiunile și contravențiile comise de cetățeni străini, defalcate pe naționalități.

Publicitate

Un alt obiectiv este investigarea cazurilor de migrație secundară ilegală: persoane care intră legal în România, inclusiv cu permise de muncă, dar încearcă ulterior să ajungă ilegal în alte state membre ale Uniunii Europene.

Comisia va examina eventualele abuzuri ale angajatorilor și intermediarilor implicați în recrutarea lucrătorilor străini.

Va analiza, de asemenea, cazurile în care cetățeni străini sunt implicați în exploatare sau trafic de persoane și activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, a Poliției de Frontieră și a Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

Publicitate

Printre atribuții se află și identificarea vulnerabilităților legislative și administrative care pot favoriza încălcarea regimului migrației, precum și formularea unor propuneri de remediere.

Comisia trebuie să depună raportul în termen de 120 de zile.

Dispute între deputați la dezbaterea proiectului

Potrivit rezultatelor votului, înființarea comisiei a fost susținută de PSD, AUR, S.O.S. România și alți parlamentari, în timp ce majoritatea deputaților PNL, USR și UDMR s-au opus.

Publicitate

Dezbaterile au provocat dispute între reprezentanții partidelor, în special în privința diferenței dintre migrația legală pentru muncă și migrația ilegală, dar și a modului în care prezența lucrătorilor străini este prezentată în spațiul public.

În timpul dezbaterilor, deputatul AUR Dan Tanasă a susținut că prezența în România a peste 100.000 de muncitori din afara Uniunii Europene ar reprezenta și o formă de „migrație în masă”.

El a afirmat că numărul acestora ar fi crescut de la peste 101.000 la sfârșitul anului 2024 la peste 149.000 la sfârșitul lui 2025 și a avertizat că cifra ar putea ajunge, în câțiva ani, la 700.000 sau chiar un milion. Tanasă a citat declarații din 2025 ale secretarului de stat al SUA, Marco Rubio, despre efectele migrației în masă asupra societăților occidentale.

Argumentele celor care s-au opus proiectului

Afirmațiile deputatului AUR au fost contestate de reprezentanții mai multor partide.

Publicitate

Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a spus că statul trebuie să combată migrația ilegală, dar a susținut că inițiatorii comisiei confundă migrația ilegală cu situația lucrătorilor străini care au drept de ședere și de muncă în România.

El a acuzat AUR că ar putea folosi lucrările comisiei pentru a alimenta discursuri ostile față de acești lucrători.

Liderul deputaților minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a afirmat că problema trebuie analizată prin prisma respectării legii și a activității instituțiilor. Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean a criticat inițiativa, pe care a numit-o populistă, iar deputata USR Cristina Prună a susținut că România are o problemă cu lipsa forței de muncă și cu plecarea românilor în străinătate.

Potrivit deputatului PSD Adrian Câciu, diferența dintre veniturile din România și cele din străinătate a contribuit la plecarea românilor din țară. El a spus că lucrătorii străini plătesc aceleași taxe ca românii.

Publicitate

Câți muncitori străini sunt admiși în România în 2026. Ce arată datele oficiale

Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.169/2025, pentru anul 2026 a fost stabilit un contingent de 90.000 de lucrători străini nou-admiși pe piața muncii din România.

Numărul este mai mic decât contingentul de 100.000 de lucrători stabilit anual în perioada 2022–2025.

  • Contingent 2025: 100.000 lucrători nou-admiși
  • Contingent 2026: 90.000 lucrători nou-admiși

Contingentele anuale aprobate de Guvern nu reprezintă numărul total al muncitorilor străini aflați în România.

Vezi și Peste 3000 de străini se află la muncă în Alba: Cei mai mulți sunt din Nepal, Sri Lanka și India. În ce domenii activează

Conform Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), în primele 11 luni ale anului 2025 au fost emise 94.832 de avize de muncă pentru străini, reprezentând aproximativ 94,8% din contingentul aprobat.

Dintre acestea, 93.902 au fost acordate pentru lucrători permanenți.

Separat, IGI a raportat că în anul 2025 au fost emise 107.878 de permise de ședere pentru diverse scopuri, inclusiv muncă, studii și reîntregirea familiei, la care s-au adăugat 2.613 permise temporare pentru beneficiarii unor forme de protecție.

Publicitate

Reîntregirea familiei pentru muncitorii străini. Ce prevede legea

Una dintre temele ridicate în Parlament a fost dreptul cetățenilor străini care lucrează legal în România de a solicita reîntregirea familiei.

Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, un cetățean din afara Uniunii Europene nu trebuie să obțină cetățenia română pentru a putea solicita reîntregirea familiei.

Procedura este reglementată prin OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

În anumite condiții, persoanele care dețin un permis de ședere temporară valabil un an, un permis de ședere pe termen lung sau alte documente prevăzute de lege pot solicita aducerea membrilor de familie.

Printre condițiile impuse se numără dovada mijloacelor de întreținere, existența unui spațiu de locuit adecvat și îndeplinirea cerințelor privind dreptul de ședere.