Actualitate
Vehiculele de mare tonaj care vor circula prin Alba Iulia vor fi CÂNTĂRITE ÎN MERS! Sistem ”smart” de monitorizare a traficului greu
Traficul greu care va tranzita Alba Iulia va fi atent monitorizat, iar camioanele și alte vehicule grele vor putea fi cântărite în mers, grație unui sistem care va fi instalat la una dintre intrările în oraș. Sistemul va fi implementat în cadrul proiectului „Alba Iulia Smart City 2018”, de către compania Direct One SA, partenerul Primăriei Alba Iulia.
Foarte multe autovehicule de mare tonaj traversează zilnic Alba Iulia. Acest lucru produce zgomot, poluare şi duce la degradarea infastructurii rutiere. Prin compania Direct One, Alba Iulia Smart City va beneficia de un sistem de cântărire automată a autovehiculelor care intră în oraş, din mers.
Este vorba despre un sistem de supraveghere video complicat, capabil să identifice și să cântărească în mers autovehiculele de trafic greu. Soluția propusă presupune instalarea a două camere video de înaltă rezoluție, recunoașterea numărului de înmatriculare și cântărirea în mers pentru camioane.
Sistemul presupune instalarea unor bucle inductive pe fiecare bandă de circulatie pe sensul de intrare in oraş, a unor senzori de greutate speciali, precum şi a unor camere video specializate. Alarmele (care pot conţine un mesaj de avertizare, poza autovehicului vizat, ora trecerii etc.) sunt trimise fie către Dispeceratul Primăriei Alba Iulia, fie direct unui echipaj mobil, care poate conduce autovehiculul cu gabarit depăşit către o staţie autorizată de cântărire, unde se pot emite amenzi administrative.
Această soluție va veni la pachet cu cea pentru eliberarea autorizației. Reprezentanții Primăriei Alba Iulia cred că introducerea acestui sistem va conduce la reducerea costurilor de întreținere a infrastructurii rutiere, prin monitorizarea traficului greu la una din intrările în oraș. Analiza datelor permite gestiunea autorizațiilor de acces, monitorizarea și declanșarea de alerte la depășirea greutății autorizate, gestiunea perioadelor și categoriilor de tonaj.
Protocolul care încheiat cu compania Direct One SA propune testarea de soluții inteligente din domeniul mobilității, infrastructurii ICT și siguranței urbane, prin monitorizarea zonelor de parcare interzisă, supravegherea și analiza video pentru siguranța publică și de protecție a infrastructurii rutiere prin monitorizarea transporturilor grele la intrările în oraș. Soluțiile propuse în cadrul proiectului „Alba Iulia Smart City 2018” de către companie vor fi finanțate în întregime de către acesta pe perioada valabilității protocolului de cooperare, echipamentele ce urmează a fi testate având o valoare de peste 140.000 de euro, regimul acestora urmând a fi stabilit la sfârșitul protocolului. Suplimentar, Direct One SA va suporta costurile de proiectare, instalare, mentenanță și consiliere, estimate la circa 30.000 de euro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
STOICA MARIAN
miercuri, 26.12.2018 at 22:38
ASI DORI SA STIU CUM PLATESC TAXA DE LIBERA TRECERE PENTRU O ZI?