Actualitate
Campania „Alba Iulia 2020 – Capitala Culturală Europeană”. Susţinătorii, invitaţi să promoveze prin SMS
Iniţiatorii campaniei „Alba Iulia 2020 – Capitala Culturală Europeană” au oferit o nouă modalitate de promovare a acesteia, prin posibilitatea transmiterii de SMS la numărul 0747.168.168.
Toţi cei care sunt de acord cu această iniţiativă pot trimite SMS la numărul menţionat, cu numele şi o adresă (poştală sau email), prin care să susţină campania demarată.
„România poate fi, în 2020 din nou, printr-un oraş, gazdă a Capitalei Culturale Europene. Alba Iulia are un patrimoniu cultural unicat, care trebuie pus pe harta Europei şi promovat în toată lumea. Alba Iulia poate fi, în 2020, Capitala culturală a Europei.
Cetatea Alba Iulia este un loc viu, în care se îmbină vestigiile şi civilizaţia ultimilor 2000 de ani. Epoci dupa epoci, culturi după culturi au adăugat în ea o valoare-unicat. Cetatea nu este un singur obiectiv turistic, este un complex de istorie, cultură, religie şi un centru urban activ, care pote gazdui evenimente de amploare. Diversitatea spaţiilor oferă nenumărate posibilităţi de exprimare artistică. Şi nu e vorba doar de Cetate. Şi natura care înconjoară oraşul face din Alba Iulia un loc plăcut şi primitor pentru oaspeţi din toată lumea.
Lansăm invitaţia albaiulienilor de pretutindeni să se alature cauzei oraşului nostru şi să susţină această campanie. Unul dintre cele mai importante criterii este susţinerea publicului pentru această cauză”, este mesajul iniţiatorilor.
Mai multe personalităţi originare din Alba Iulia, dar şi ONG-uri, reprezentanţi ai societăţii civile şi mediului de afaceri au fost invitaţi să se alăture campaniei. Reamintim că iniţiativa a fost mediatizată de acum aproximativ două săptămâni şi aparţine liberalului albaiulian Florin Roman. Cu sloganul „Toate drumurile duc la Alba Iulia”, campania îşi propune să ducă la obţinerea de către municipiul Alba Iulia a titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2020. Aceasta cuprinde strângerea de maximum sprijin posibil, prin promovarea directă, în mediul online (facebook) şi acum prin SMS, reprezentând o şansă pentru oraş de a se redresa economic şi nu o campanie politică, după cum au precizat organizatorii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News