Connect with us
Advertisement

Eveniment

Campania de la locale, exercițiu de imagine pentru parlamentare. Dîrzu și Potor SE ÎNTORC la București dacă nu câștigă alegerile

Publicat

IMG_5015 Campania electorală pentru alegerile locale pare a fi mai mult un exercițiu de imagine, pentru noi mandate de parlamentari, pentru unii dintre cei care și-au anunțat candidaturile. Printre cei care consideră că băile de mulțime îi vor ajuta pentru alegerile parlamentare par a fi și cei doi lideri PSD Alba, Ioan Dîrzu şi Călin Potor, care spun că dacă nu obțin mandat de preşedinte de CJ, respectiv primar, vor alege un nou mandat de deputat.

Luna mai va fi una benefică pentru toți cei care vor să își aducă un plus de imagine, fără a fi neapărat interesați să lucreze în comunitate. Se pare că singurul care nu și-a făcut plan „de acțiune” privind ceea ce va face după campanie, în cazul în care va pierde alegerile, este primarul în funcție Mircea Hava, și asta din simplul motiv că este convins că va câștiga, lucru care a creat în jurul său și a celor din PNL o „aură” de aroganță.

Restul politicienilor care intră în cursă pentru Primăria Alba Iulia sau fotoliul de președinte al CJ Alba știu deja care este următorul pas pe care îl vor face dacă nu vor câștiga alegerile.

Un exemplu clar este tandemul Potor-Dîrzu care recunosc că nu vor rămâne pe funcții simple de consilieri locali sau județeni dacă nu câștigă primăria și conducerea CJ.

Ioan Dîrzu a spune că și-ar dori să rămână în Alba Iulia, însă doar pe funcția de președinte al Consiliului Județean.

„Eu sunt mai atras de comunitatea locală, nu sunt foarte încântat de drumurile pe care le fac săptămânal la București. Toată lumea vorbește de indemnizațiile mari pe care le iau parlamentarii, eu vă spun că un director de deconcentrate are salariu mai mare, deci asta nu este o motivație și sincer o parte din obiectivele pe care am vrut să le ating în Camera Deputaților, și în special în comisia în care îmi desfășor activitatea, le-am atins și mai am doar câteva care sunt pe rol și aș vrea să se regăsească în bunăstarea procesatorului, a producătorului, a omului simplu care este racordat la mediul agricol”, spune Dîrzu.

În ceea ce privește o simplă funcție locală, Dîrzu spune că o să ofere colegilor săi posibilitatea de a avea și de a se afirma pe o funcție de consilier județean.

La rândul său, deputatul Călin Potor spune că, dacă nu obține mandatul de primar, va merge mai departe spre Parlament.

Situația este similară și la PMP sau ALDE. Atât Clement Negruț, cât și Ovidiu Jidveian vor candida cel mai probabil pentru funcții în Parlament în locul celor „low level” din CL sau CJ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement