Actualitate
Campania „Violenţa este arma celor slabi”: Elevii din 10 instituţii de învăţământ au fost informaţi referitor la răspunderea în faţa legii a minorului

Jandarmeria Alba a anunţat finalizarea Campaniei „Violenţa este arma celor slabi”, derulată în perioada 10 mai – 9 iunie, în zece instituţii de învăţământ din mediul urban şi rural.
În cadrul campaniei, copiii au primit informaţii referitoare la răspunderea delictuală a minorului şi, având în vedere că se apropie vacanţa de vară, elevilor li s-a reamintit că pot apela în orice situaţie la forţele de ordine. Potrivit conducerii Jandarmeriei, elevii au fost foarte interesaţi de modul de sancţionare a diferitelor fapte antisociale, lege, ordine, jandarmi şi poliţie.
„Ne exprimăm convingerea că atât jandarmeria, cât şi poliţia vor continua activitatea informativ-preventivă în mediul şcolar, deoarece este cel mai bun prilej de a lua contact cu realitatea din instituţiile de învăţământ şi de a adapta modalităţile de acţiune în funcţie de aceasta”, a explicat conducerea Jandarmeriei Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News