Actualitate
Campanie antidrog: Riscurile consumului de droguri la mamă și copil, prezentate de specialiști în domeniu
Agenţia Naţională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba implementează, în perioada noiembrie 2012 – iunie 2013, campania „Riscurile consumului de droguri la mamă şi copil”, al cărei obiectiv principal îl reprezintă sensibilizarea şi conştientizarea viitoarelor mame cu privire la riscurile asociate consumului de tutun, alcool şi droguri asupra fătului.
În cadrul campaniei vor fi organizate dezbateri privind consecinţele consumului de droguri la mamă şi copil cu participarea unor specialişti din domeniul medical, psihologic, organizarea de vizite de informare în cabinete de planning familial şi organizarea unor mese rotunde cu participarea factorilor implicaţi în asistarea medicală a viitoarelor mame.
Conform ultimului Raport Naţional privind situaţia drogurilor în România, realizat de Agenţia Naţională Antidrog, una dintre cele mai importante probleme asociate consumului de droguri la părinţi este aceea că mamele consumatoare de droguri nasc adesea copii dependenţi de droguri.
În plus, aceştia prezintă, în majoritatea cazurilor, patologie medico-psiho-socială, fiind predispuşi la tulburări de dezvoltare, atât cognitive, cât şi somatice, au probleme de nutriţie şi o stare excesivă de iritabilitate.
Pe de altă parte, potrivit specialiştilor, mortalitatea infantilă este mai ridicată în rândul nou-născuţilor proveniţi din mame consumatoare de droguri. În acest sens, opiniile experţilor au relevat că administrarea drogurilor în timpul sarcinii creşte foarte mult riscul de apariţie a malformaţiilor congenitale, de naştere prematură, de greutate mică la naştere sau chiar de pierdere a sarcinii.
Totodată, consumul de droguri ilicite este asociat cu morbiditate şi mortalitate crescută în rândul nou-născuţilor şi expune, în special în cazul consumului pe cale injectabilă, şi la alţi factori de risc care sunt nocivi atât pentru mame, cât şi pentru feţii acestora, cum ar fi transmiterea virusurilor HIV, HVC şi HVC, precum şi a altor boli infecţioase (sifilis). De regulă, copiii născuţi din mame consumatoare de droguri prezintă la naştere sindromul de abstinenţă neonatală (sevraj), care poate dura de la o săptămână la 1 lună.
Fenomen aproape necunoscut până acum 15 ani (primele cazuri de intoxicaţie cronică cu opiacee, spitalizate în România datează din 1995), consumul de droguri are repercursiuni directe asupra persoanei consumatoare, dar poate afecta sănătatea şi integritatea socială a nou născutului acesteia.
Pe fondul creşterii consumului de droguri în România în perioada post-decembristă, încep să apară şi primele cazuri de nou-născuţi cu mame consumatoare de droguri, neonatologii confruntându-se cu o problematică nouă în ceea ce priveşte diagnosticul şi alegerea conduitei terapeutice ce trebuie adoptată în astfel de situaţii. Pe lângă aspectele de ordin medical, apar şi cele de ordin social, cel mai frecvent dintre acestea fiind abandonul nou-născuţilor în spital.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News