Connect with us
Advertisement

Actualitate

Campanie: „Trăieşte-ţi viaţa fără etnobotanice”

Publicat

Organizaţia Naţională de Femei a Partidului Democrat Liberal lansează campania ” Trăieşte-ţi viaţa fără etnobotanice”, un proiect ce are ca scop prevenirea şi combaterea consumului de substanţe halucinogene. Iniţiativa a fost preluată şi la Alba Iulia, iar, în perioada 1-15 martie, echipe din partea Organizaţiei de Femei Alba vor distribui prin oraş flyere şi autocolante cu caracter informativ despre acest fenomen al consumului de droguri legale.

„În opinia noastră, consumul de etnobotanice a devenit un flagel ce ameninţă sănătatea şi implicit viitorul acestei generaţii. Este important ca poplulaţia să cunoască riscurile pe care le implică aceste substanţe, iar în acest sens vom ieşi în stradă, pentru a vorbi oamenilor. În această perioadă, dar şi pe tot parcursul anului, echipe din partea Organizaţiei se vor afla în diferite cartiere din Alba Iulia şi vor împărţi astfel de pliante. Dorinţa noastră este ca în viitor să extindem campania la nivelul tuturor localităţilor din judeţul Alba”, a explicat preşedinta Organizaţiei de Femei a PDL Alba, Rodica Andronescu.

Printre proiectele de anul acesta ale Organizaţiei de Femei PDL Alba se numără şi o masă rotundă la care vor fi invitaţi profesori şi părinţi ai tinerilor interesaţi în combaterea consumului de etnobotanice.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement