Campionatul Național de Super Rally revine la Alba Iulia, în 2024. Mai exact, organizatorii au anunțat data la care va avea loc competiția sportivă, pe străzile din oraș. 

Primul campionat a avut loc la Alba Iulia, în 3 iunie 2023. Părerile locuitorilor au fost împărțite față de organizarea campionatului, pe străzile din oraș.

Publicitate

Pe de o parte au fost cei care au criticat faptul că administrația locală a plătit 32.000 de euro pentru organizare și că străzile principale au fost blocate aproape o zi.

De asemenea, campionatul s-a desfășurat în perioada în care aproape tot orașul era un șantier.

Însă au fost și locuitori care au apreciat competiția. În special părinții care și-au dus copiii să vadă mașinile la standuri și la prezentări.

Când va avea loc competiția sportivă

Momentan organizatorii nu au făcut publice foarte multe date, ci doar perioada la care a avea loc competiția.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Mai exact, la Alba Iulia se va desfășura etapa a II-a. Data anunțată de organizatori este 14-15 iunie 2024.

Prima etapă va avea loc la Mangalia, iar etapa a treia, după Alba Iulia, la Deva.