AIUD
Canalizare menajeră și stație de epurare, în Lopadea Nouă și Ciuguzel. Investiție de peste 3,7 milioane de lei
Locuitorii din localitățile Lopadea Nouă și Ciuguzel vor beneficia de canalizare menajeră, printr-o investiție de peste 3,7 milioane de lei. Proiectul prevede și construirea unei stații de epurare.
Primăria comunei Lopadea Nouă a lansat în Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) o licitație privind execuția lucrărilor pentru obiectivul „Canalizare menajeră și Stație de epurare cu racord electric, comuna Lopadea Nouă, județul Alba”, proiect finantat prin PNDL.
Comuna Lopadea Nouă este situată în partea nord-estică a județului Alba. Teritoriul său administrativ se învecinează la vest și nord-vest cu orașul Aiud, la nord cu orașul Ocna Mureș, la est cu teritoriile comunelor Hopârta și Șona, și în sud și sud-est cu cel al comunelor Crăciunelu de Jos și Sâncel. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Lopadea Nouă se ridică la 2.759 de locuitori.
Comuna dispune de un sistem centralizat de alimentare cu apă pus în funcţiune în august 2011 şi 2013 şi cuprinde alimentarea cu apă a localitatilor Băgău, Lopadea Nouă şi Ciuguzel. La nivelul comunei există un proiect autorizat și în curs de execuție privind alimentarea cu apă potabilă a localităților Beta și Odverem.
În prezent, comuna Lopadea Nouă nu dispune şi de un sistem centralizat de canalizare. Clădirile existente, şcoala, spații comerciale şi câteva gospodării din localitate si-au rezolvată canalizarea pe plan local, prin fose septice şi bazine vidanjabile. În restul localităţii nu există canalizare, locuitorii rezolvându-şi canalizarea pe plan local prin latrine uscate.
Obiectivele acestei investiţii vizează realizarea unor lucrări care vor contribui la îmbunătățirea infrastructurii fizice de bază, implicit la dezvoltarea economică locală, îmbunătățind şi uşurând viaţa cetăţenilor comunei şi totodată, creând premizele atragerii investitorilor la nivel local.
Valoarea estimată a contractului este de 3.707.200,00 de lei, fără TVA.
Proiectul constă în:
- Realizarea sistemului de canalizare centralizat în localitatea Lopadea Nouă
- Realizarea sistemului de canalizare centralizat în localitatea Ciuguzel
- Construirea statiei de epurare ape uzate care să preia apa uzată din cele doua localități
Sistemul de canalizare în localitatea Ciuguzel
Rețeaua de canalizare va fi amplasată de-a lungul străzilor, astfel:
- De-alungul drumului județean DJ 107E
- Pe partea stangâ în sensul de deplasare spre Aiud, de la km 11+174 la km 10+225, în zona verde dintre limita de proprietate și acostament, cu respectarea distanțelor față de restul obiectivelor, impuse de legislația în vigoare, conform planului de situație
- De-alungul drumurilor comunale, pe o parte a drumului, în zona verde dintre limita de proprietatea și drum, sau pe drum, conform planurilor de situație
Sistemul de canalizare în localitatea Lopadea Nouă
Rețeaua de canalizare va fi amplasată de-a lungul străzilor, astfel:
- De-alungul drumului judetean DJ 107E
- Pe partea stângă, în sensul de deplasare spre Aiud, de la km 10+225 la km 9+380, de la km 9+340 la km 8+994, de la km 8+967 la km 8+546 în zona verde dintre limita de proprietate și acostament, cu respectarea distanțelor față de restul obiectivelor, impuse de legislația în vigoare, conform planurilor de situație
- Pe partea dreaptă, în sensul de deplasare spre Aiud, de la km 10+120 la km 9+676, de la km 9+539 la km 9+352, de la km 9+326 la km 9+264, de la km 9+220 la km 9+193, de la km 9+141 la km 9+53, de la km 8+848 la km 8+716, de la km 8+700 la km 8+546 în zona verde dintre limita de proprietate și acostament, cu respectarea distanțelor față de restul obiectivelor, impuse de legislația în vigoare, conform planurilor de situație
- Conducta de refulare se va amplasa pe partea stângă, în sensul de deplasare spre Aiud, de la km 8+967 la km 8+546, în zona verde dintre limita de proprietate și acostament, cu respectarea distanțelor față de restul obiectivelor, impuse de legislația în vigoare, conform planului de situație
- De-alungul drumurilor comunale, pe o parte a drumului, în zona verde dintre limita de proprietatea și drum, sau pe drum, conform planurilor de situație
Aferente rețelei de canalizare s-au prevzut două stații de pompare. Acestea au ca scop pomparea apelor uzate colectate prin rețeaua de canalizare situată în
zonele mai joase.
Stația de epurare
Capacitatea staţiei de epurare proiectată este conform studiului de fezabilitate nr. 375/2015 „Canalizare menajera si statie de epurare cu racord electric, comuna Lopadea Nouă, judetul Alba” respectiv 1.530 locuitori echivalenti, adică:
- Debitul zilnic mediu: = 208 mc/zi = 8,7 mc/h = 2,4 l/s
- Debitul zilnic maxim: = 270 mc/zi = 11,2 mc/h = 3,1 l/s
- Debitul orar maxim: = 28 mc/h = 7,8 l/s
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.