Connect with us

Eveniment

Când ar putea crește din nou pensiile și salariile. Termenul anunțat de vicepremierul Tanczos Barna

Publicat

Când ar putea crește din nou pensiile și salariile. Măsurile de îngheţare și neindexare a salariilor şi pensiilor sunt temporare, a afirmat vicepremierul Tanczos Barna, marți seara, la Antena 3 CNN. Potrivit acestuia, o posibilă indexare ar putea avea loc în a doua jumătate a anului 2026, în cazul în care România se echilibrează financiar.

În ceea ce privește eliminarea sporurilor, vicepremierul susţine că este vorba despre o decizie definitivă.

Când ar putea crește din nou pensiile și salariile

Salariile și pensiile nu vor fi indexate cu rata inflației în 2025, prioritatea fiind asigurarea plății lor până la sfârșitul anului.

„Din punctul meu de vedere, și în decembrie, și în ianuarie, când am făcut bugetul, aceasta a fost prioritatea numărul unu: să asigurăm până la sfârșitul anului, fără niciun risc, plata tuturor salariilor și tuturor pensiilor și să nu ajungem în acea incapacitate de plată, să nu avem perturbări pe plățile lunare la zi, fără întârziere în aceste zone”, a spus Tanczos Barna, la Antena 3 CNN.

Vicepremierul a declarat că înghețarea și neindexarea salariilor și pensiilor este clar o măsură temporară.

„În cazul în care lucrurile se echilibrează în 2026, văd posibilă o indexare undeva în doua parte a anului. Dar România are nevoie, cel puțin de un an de zile, de reașezare a echilibrului fiscal-bugetar, cu condiția să avem și măsuri de susținere a economiei”, a mai precizat Barna.

Eliminarea unor sporuri, o „măsură definitivă”

Tanczos Barna a declarat că eliminarea unor sporuri „este o măsură definitivă”.

Pentru ca măsurile de austeritate să nu afecteze și creșterea economică, Barna spune că România trebuie să susțină în continuare și investițiile și măsurile de stimulare.

„Aceste măsuri de stimulare a economiei trebuie să vină în paralel cu măsurile de creștere a venitorilor statului. Altfel, intrăm în acea scădere economică din care nu mai ieșim. În același timp, acest pachet este fundamentul pentru o creștere de următorii 10 ani. (…)

Dar, din păcate, au mers pe o creștere bazată pe consum, în condițiile în care consumul și cererea au crescut mult mai repede decât producția internă. Decalajul dintre cele două a fost acoperit de importuri și atâta timp cât produsele au venit din afară a țării, practic valoarea adăugată produsă în România s-a dus afară. Noi trebuie să avem grijă ca și producția internă să crească suficient de mult, să avem capacitate de export, să echilibrăm și balanța comercială”, a spus Barna.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.