Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Când ar putea fi redeschise sălile de fitness. Care sunt condițiile ce ar urma să fie impuse


Publicat

Sălile de culturism şi fitness din România s-ar putea redeschide după 15 iunie, cu respectarea unui set de condiţii necesare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean.

Mai mulţi reprezentanţi ai sălilor de culturism şi fitness au avut luni o întrevedere cu ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, şi cu preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean.

„A fost o discuţie preliminară în care am discutat şi am propus anumite lucruri care ar fi valabile în sălile de culturism şi fitness, pentru că nu sunt un capitol aparte din viaţa noastră socială. Şi am spus să avem o discuţie preliminară în care fiecare să vină cu propuneri, care vor fi înaintate Ministerului Sănătăţii. Părerea mea personală, nu are legătură cu ceea ce transmit autorităţile, este că e posibil ca după 15 iunie să fie deschise aceste săli. A fost un grup de oameni de afaceri care au mai multe săli, dar şi individuali, am înţeles că vor să se constituie în asociaţie sau patronat. Cert este că găsim deschidere şi vrem să facem un lucru bun împreună”, a declarat Toncean.

Printre măsurile pe care administratorii sălilor ar trebui să le respecte se află şi interzicerea folosirii aparatelor de aer condiţionat: „Bineînţeles că va fi nevoie şi de respectarea unor restricţii necesare. Spre exemplu neutilizarea aparatelor de aer condiţionat în săli, pentru că geamurile rămân închise, expectoraţiile, saliva se depune pe aparate şi nu ai timpul fizic să le dezinfectezi. Din punctul meu de vedere, obligatoriu ar fi şi dezinfectarea tuturor aparatelor după fiecare utilizare. Chiar reprezentanţii sălilor au făcut această propunere”.

Gabriel Toncean a afirmat că în ceea ce îi priveşte pe sportivii afiliaţi la federaţie, lotul naţional ar urma să intre în cantonament în luna august.

„Deocamdată sportivii afiliaţi la federaţie se antrenează în regim propriu, fiecare cum poate, cum se descurcă. Le-am oferit varianta unui cantonament în luna august, sperăm ca până la acea dată să putem să ne desfăşurăm activitatea în condiţii normale, pentru că ne aşteaptă un sfârşit de an foarte greu. Ar fi vorba de 33 de sportivi din lotul naţional. Mutând toate competiţiile din prima parte a anului în cea de-a doua se înghesuie şi nu va fi un an uşor. Acum nu am vrut să riscăm să intrăm în cantonament pentru că exista pericolul ca unul dintre ei să se contamineze şi să-i îmbolnăvească pe cei din jurul lui şi să pierdem tot lotul. Şi atunci am fost mai rezervaţi să să respectăm cu stricteţe regulile impuse de autorităţi”, a mai spus Gabriel Toncean.

sursă: Agerpres



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

ADMINISTRATIE

Alba Iulia: Taxele pentru autorizația de acces în zone cu restricții de tonaj din oraș, în consultare publică

Publicat

Primăria Alba Iulia stabilește taxele care trebuie să fie plătite pentru eliberarea autorizației speciale de acces în zonele cu restricții de tonaj pentru camioane, utilaje și transporturi agabaritice.

Proiectul este în consultare publică în perioada 7 mai – 18 iunie, iar ședința de dezbatere publică este programată în 18 iunie de la ora 10.00 în sala de ședințe a primăriei.

Proiectul modifică HCL nr. 341/2020 privind aprobarea nivelurilor impozabile, impozitelor și taxelor locale, alte taxe, taxe speciale și amenzile aplicabile în anul 2021.

”Începând cu 1 iulie 2021 taxele pentru eliberarea autorizației speciale de acces în zone cu restricții de tonaj sunt cele prevăzute în tabelul de mai jos:

Autocamion, autoutilitară cap tractor, utilaj autopropulsat:

între 5 și 7,5 tone inclusiv:

  • zona 0: 52 lei/auto/zi sau 405 lei/auto/lună

între 7,5 și 20 tone inclusiv:

  • zona 0: 114 lei/auto/zi sau 890 lei/auto/lună
  • în afara zonei 0: 67 lei/auto/zi sau 526 lei/auto/lună

între 20 și 40 de tone inclusiv

  • zona 0: 208 lei/auto/zi sau 1.619 lei/auto/lună
  • în afara zonei 0: 114 lei/auto/zi sau 890 lei/auto/lună

peste 40 de tone:

  • zona 0 – 311 lei/auto/zi sau 2.429 lei/auto/lună
  • în afara zonei 0 – 166 lei/auto/zi sau 1.295 lei/auto/lună

Remorcă, semiremorcă, utilaj fără propulsie proprie:

între 5 și 7,5 tone inclusiv:

  • zona 0: 52 lei/auto/zi sau 405 lei/auto/lună

între 7,5 și 20 tone inclusiv

  • zona 0: 104 lei/auto/zi sau 810 lei/auto/lună
  • în afara zonei 0: 36 lei/auto/zi sau 283 lei/auto/lună

între 20 și 40 de tone inclusiv

  • zona 0: 156 lei/auto/zi sau 1.214 lei/auto/lună
  • în afara zonei 0: 52 lei/auto/zi sau 405 lei/auto/lună

peste 40 de tone:

  • zona 0: 208 lei/auto/zi sau 1.619 lei/auto/lună
  • în afara zonei 0: 78 lei/auto/zi sau 607 lei/auto/lună

Transporturi agabaritice:

în afara zonei 0: 415 lei /zi

zona 0: 510 lei/zi

„Zona 0” include Cetatea istorică Alba Carolina și cuprinde străzile: Mihai Viteazul – sectorul cuprins între Poarta I a Cetății și bulevardul 1 Decembrie 1918, Unirii – sectorul cuprins între strada Aurel Vlaicu și strada Mitropolit Alexandru Șterca Șuluțiu, Păcii, Gabriel Bethlen, Mitropolit Andrei Șaguna, Mitropolit Alexandru Șterca Șuluțiu, Militari, Mitropolit Simion Ștefan, Aleea Sf. Capistrano, Aleea Sf. Eugeniu.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: INCENDIU pe Autostrada A1 Sebeș – Sibiu. O mașină a ars ca o torță, pe viaductul de la Săcel

Publicat

O mașină a luat foc joi după-amiaza, în jurul orei 18:00, pe Autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu. Evenimentul s-a produs pe viaductul de la Săcel.

Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor.

Din cauza incendiului, traficul rutier în zonă a fost blocat.

sursa foto, video: Facebook – Info Trafic jud. Sibiu

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

VREMEA în ALBA până duminică: Variații mari de temperatură, câțiva stropi de ploaie. Prognoza meteo de weekend, 7-9 mai

Publicat

Vremea se mai încălzește vineri, apoi sâmbătă se răcește brusc și duminică temperaturile mai cresc. Vor fi variații destul de mari de la o zi la alta, în județul Alba, în acest weekend.

În zonele mai joase, vor fi maxime între 14 și 20 de grade Celsius, iar la munte de 5-10 grade la Oașa și 10-15 grade la Arieșeni.

Vineri este anunțată o ploaie scurtă.

Vă prezentăm prognoza meteo în localități din județul Alba, în perioada 7-9 mai 2021:

Vineri, 7 mai

Alba Iulia: minime de 9 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; aversă

Sebeș: minime de 9 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; aversă

Șugag: minime de 5 grade Celsius, maxime de 15 grade Celsius; aversă

Oaşa: minime de 0 grade Celsius, maxime de 8 grade Celsius; aversă

Aiud: minime de 9 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; aversă

Blaj: minime de 9 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; aversă

Ocna Mureş: minime de 8 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; aversă

Zlatna: minime de 7 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; aversă

Abrud: minime de 4 grade Celsius, maxime de 15 grade Celsius; aversă

Cîmpeni: minime de 4 grade Celsius, maxime de 15 grade Celsius; aversă

Arieşeni: minime de 3 grade Celsius, maxime de 11 grade Celsius; averse

Cugir: minime de 9 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; aversă

Sâmbătă, 8 mai

Alba Iulia: minime de 5 grade Celsius, maxime de 15 grade Celsius; nebulozitate variabilă (noros)

Sebeș: minime de 4 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; predominant noros

Șugag: minime de -1 grad Celsius, maxime de 11 grade Celsius; parțial însorit

Oaşa: minime de -3 grade Celsius, maxime 5 grade Celsius; nori și soare

Aiud: minime 4 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; nebulozitate variabilă (noros)

Blaj: minime de 4 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; nebulozitate variabilă (noros)

Ocna Mureş: minime de 4 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; parțial însorit

Zlatna: minime de 3 grade Celsius, maxime de 15 grade Celsius; parțial însorit

Abrud: minime de 1 grad Celsius, maxime de 13 grade Celsius; parțial însorit

Cîmpeni: minime de 1 grad Celsius, maxime de 13 grade Celsius; parțial însorit

Arieşeni: minime de -1 grad Celsius, maxime de 10 grade Celsius; parțial însorit

Cugir: minime de 4 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; predominant noros

Duminică, 9 mai

Alba Iulia: minime de 6 grade Celsius, maxime de 18 grade Celsius; predominant însorit

Sebeș: minime de 5 grade Celsius, maxime de 18 grade Celsius; predominant însorit, mai cald

Șugag: minime de 3 grade Celsius, maxime de 15 grade Celsius; soare

Oaşa: minime de 3 grade Celsius, maxime de 10 grade Celsius; soare

Aiud: minime de 5 grade Celsius, maxime de 18 grade Celsius; soare

Blaj: minime de 5 grade Celsius, maxime de 18 grade Celsius; soare

Ocna Mureş: minime de 5 grade Celsius, maxime de 17 grade Celsius; însorit

Zlatna: minime de 5 grade Celsius, maxime de 18 grade Celsius; predominant însorit

Abrud: minime de 4 grade Celsius, maxime de 17 grade Celsius; soare

Cîmpeni: minime de 4 grade Celsius, maxime de 17 grade Celsius; soare

Arieşeni: minime de 3 grade Celsius, maxime de 15 grade Celsius; soare

Cugir: minime de 5 grade Celsius, maxime de 18 grade Celsius; predominant însorit, mai cald

sursa: accuweather.com

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Primele cazuri de infectare cu tulpini noi de coronavirus, rezistente la vaccin. Cazuri și decese la nivel național

Publicat

Peste o mie de cazuri COVID cu tulpini noi au fost înregistrate până acum în România, iar 30 dintre acestea au fost urmate de decese.

Este vorba despre 1.128 de cazuri de îmbolnăvire cu variante ale SARS-CoV-2 (tulpini noi) „care determină îngrijorare”. Dintre acestea, 27 sunt cu tulpina britanică și 3 cu tulpina braziliană, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică, citate de hotnews.ro.

În ceea ce privește tulpina sud-africană, nu au fost înregistrate decese.

Dar au fost confirmate 3 cazuri de infectare – în București, Ilfov și Suceava – cu tulpini cu mutație ce „pare să aibă un impact asupra răspunsului imun al organismului și, posibil, asupra eficacității vaccinale, în sensul scăderii acesteia”.

La unul din cazurile confirmate cu linia genetică B.1.1.7, având județ de infectare Suceava, a fost depistată mutația E484K.

La unul din cazurile confirmate cu linia genetică B.1.351, având județ de infectare Ilfov, a fost depistată mutația E484K.

La unul din cazurile confirmate cu linia genetică P.1, infectat în municipiul București, a fost depistată mutația E484K.

Mutația E484K nu reprezintă ea însăși o nouă variantă, ci este o mutație care a fost identificată inițial la varianta sud-africană (B.1.351), apoi braziliană B.1.1.28 (diferită de VOC B.1.351) și, mai recent, la cea britanică (B.1.1.7). Mutația se află în proteina spike și pare să aibă un impact asupra răspunsului imun al organismului și, posibil, asupra eficacității vaccinale, în sensul scăderii acesteia, arată specialiștii INSP.

sursă: hotnews.ro

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate