Connect with us
Advertisement

Eveniment

Când expiră certificatul verde pentru persoanele vaccinate în urmă cu peste 9 luni. Declarații Raed Arafat

Publicat

Secretarul de stat, Raed Arafat, a precizat că de la 1 februarie intră în vigoare la nivel european regula prin care persoanele vaccinate în urmă cu mai mult de 9 luni nu vor mai avea certificat verde.

CNSU a decis luni noi reguli privind intrarea în țară – s-a renunțat la lista țărilor cu risc epidemiologic și se stabilește carantină de 5 zile pentru cei care nu au certificat verde de vaccinare, trecere prin boală sau test RT-PCR. De asemenea, va fi carantină pentru persoanele care au fost contact direct se reduce la 5 zile. Exceptați cei trecuți prin boală, care au maxim 90 de zile de la ieșirea din izolare.

Vezi VIDEO: Noile REGULI la intrarea în țară. Carantină redusă la 5 zile, lista țărilor cu risc epidemiologic, eliminată. DOCUMENT CNSU

Precizările privind certificatul verde pentru vaccinați:

”De la 1 februarie intră în vigoare la nivel european regula prin care cei care au mai mult de 9 luni de la ultima doză de vaccin nu se mai recunoaște certificatul verde, decât dacă fac a treia doză sau prezintă test.

Acest lucru urmează să fie reglementat şi în România în curând, trebuie să ne aliniem regulilor europene. Deocamdată în țară este regula cu două doze.

Cei care nu au booster/s-au vaccinat de mai mult de 9 luni vor trebui să facă test (RT PCR cu cel mult 72 ore în urmă – n.r.)” – Raed Arafat.

Situația din Uniunea Europeană

Uniunea Europeană va începe să aplice de marţi, 1 februarie, noua regulă care limitează la 270 de zile (nouă luni) valabilitatea certificatului verde pentru călătoriile intra-europene după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson), a amintit Comisia Europeană.

Măsura este obligatorie pentru toate statele membre ale UE, dar se aplică numai pentru călătoriile intra-comunitare, deciziile privind folosirea acestui certificat în alte scopuri pe plan intern (accesul în restaurante, la concerte sau la alte evenimente şi în alte spaţii) revenind fiecărui stat membru. Totuşi, Comisia Europeană le-a solicitat ”să se alinieze cu perioada de valabilitate stabilită la nivel european”, se arată într-un comunicat emis de aceasta.

Limitarea valabilităţii certificatului verde fără doza de consolidare a fost decisă pe baza orientărilor Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), care a recomandat administrarea dozei ‘booster’ odată cu trecerea a şase luni de la încheierea schemei complete de vaccinare, întrucât eficacitatea vaccinului scade în acest timp.

Începând de marţi intră în vigoare şi noile norme europene privind înscrierea dozelor ”booster” pe certificatele de vaccinare. Astfel, acestea vor apărea cu înscrisul ‘3/3’ în cazul vaccinurilor Pfizer, Moderna şi AstraZeneca şi cu ”2/1” în cazul vaccinului Johnson & Johnson.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement