EDUCAȚIE
Când încep elevii școala. Decizie de ultimă oră a ministrului interimar al Educației, Daniel Breaz. Structura noului an școlar

În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educației Naționale, de a stabili data începerii noului an școlar prin consultarea tuturor părților implicate, ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie.
Decizia a fost luată ca urmare a discuțiilor purtate între reprezentanții Ministerului Educației Naționale și partenerii săi de dialog social.
Structura anului școlar cuprinde semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:
- vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020);
- vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020);
- vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).
Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.
Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.
Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a calificării profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei.
sursa: edu.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

ECONOMIE
Din 20 august, amenzile pentru lipsa rovinietei se majorează. Șoferii care ar putea plăti până la 11.900 de lei

Șoferii care circulă fără rovinietă riscă amenzi mai mari din 20 august. În cazul autoturismelor, valoarea minimă a amenzilor contravenționale crește de la 250 de lei la 275 de lei, iar cea maximă se majorează de la 500 de lei la 550 de lei.
Cele mai drastice amenzi sunt prevăzute pentru șoferii de camion care sunt prinși circulând fără rovinietă. Astfel, în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe, amenda maximă va fi de 11.900 de lei (față de 4.500 de lei cât este în prezent).
Conform unor date făcute publice de Ministerul Transporturilor, anul trecut aproximativ 740.000 de şoferi nu au achitat rovinietele.
Legea 241/2022 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 763 din 21 iulie 2022.
Aceasta va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în M.O., respectiv la data de 20 august.
Amenzile pentru lipsa rovinietei se vor majora începând de sâmbătă, 20 august, după cum urmează:
Tipul vehiculului – cuantumul amenzii – minim / maxim (cuantumul amenzii aplicate în prezent – minim / maxim)
- Autoturisme – minim 275 lei / maxim 550 lei (în prezent – minim 250 lei / maxim 500 lei)
- Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone – minim 950 lei / maxim 1.900 lei (în prezent – minim 750 lei / maxim 1.250 lei)
- Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone – minim 1.550 lei / maxim 3.100 lei (în prezent – minim 1.250 lei / maxim 1.750 lei)
- Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone – minim 2.750 lei / maxim 5.500 lei (în prezent – minim 1.750 lei / maxim 2.250 lei)
- Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) – minim 3.550 lei / maxim 7.100 lei (în prezent – minim 2.750 lei / maxim 3.000 lei)
- Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) – minim 5.950 lei / maxim 11.900 lei (în prezent – minim 3.000 lei / maxim 4.500 lei)
- Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – minim 1.550 lei / maxim 3.100 lei (în prezent – minim 1.250 lei / maxim 1.750 lei)
- Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – minim 2.750 lei / maxim 5.500 lei (în prezent – minim 1.750 lei / maxim 2.250 lei)
„Din anul 2010 și până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă”, au explicat inițiatorii proiectului, în nota de fundamentare.
CÂMPENI
Incendiu pe o stradă din Câmpeni. Pompierii au intervenit cu o autospecială

Pompierii din Câmpeni au intervenit luni după-amiaza pentru stingerea unui incendiu izbuncnit în oraș.
Potrivit ISU Alba, incendiul a fost semnalat pe strada Gării.
Au ars deșeuri nepericuloase, pe o suprafață de aproximativ 60 mp.
Pompierii au acționat cu o autospecială și au stins flăcările.
EVENIMENT
VREMEA până în 28 august: când scad temperaturile și perioadele cu ploi. Prognoza meteo pe 2 săptămâni, în regiuni din țară

Vremea continuă să se încălzească până în 19 august, apoi temperaturile scad. Sunt condiții pentru ploi aproape în fiecare zi, da mai ales în 20-21 august.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza de vreme pentru perioada 15-28 august, în regiuni din țară.
Vremea – prognoza meteo 15-28 august: TRANSILVANIA
Procesul de încălzire a vremii se va încheia în jurul datei de 19 august, când maximele termice vor atinge în medie 34 de grade, iar minimele 17 grade.
În următoarele două zile, media temperaturilor maxime va scădea cu aproximativ 7-8 grade, iar a minimelor cu 2-4 grade.
În continuare nu vor mai fi variații semnificative, valorile termice maxime vor avea o medie apropiată de 28 de grade, iar minimele de 13 grade.
Vor fi condiții pentru averse aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse acestea se vor semnala la începutul intervalului, precum și între 19 și 21 august.
Vremea – prognoza meteo 15-28 august: LA MUNTE
Vremea se va încălzi până în jurul datei de 19 august, atunci când media maximelor termice va ajunge să atingă aproximativ 26 de grade, iar a minimelor va fi de 13-15 grade.
În zilele imediat următoare se va răcori, iar între 22 și 28 august temperaturile maxime vor avea o medie între 17 și 20 de grade, iar minimele între 9 și 12 grade.
Vor fi perioade cu averse aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse în primele două și între 19 și 24 august.
Vremea – prognoza meteo 15-28 august: MARAMUREŞ
În primele trei zile media maximelor termice va fi de 30 de grade, în următoarele două se va încălzi până când aceasta va atinge 34-35 de grade, apoi, în zilele de 20 și de 21 august, va scădea cu 8-9 grade.
În cea de a doua săptămână variațiile termice vor fi nesemnificative, iar temperaturile maxime se vor situa în medie între 27 și 29 de grade.
În ceea ce privește media minimelor termice, aceasta va avea valori între 16 și 18 grade în prima săptămână, apoi între 14 și 16 grade.
Vor fi posibile averse aproape în fiecare zi, dar cu o probabilitate mai mare între 15 și 17 august și între 19 și 21 august.
Vremea – prognoza meteo 15-28 august: BANAT
Vremea se va încălzi treptat, astfel încât în zilele de 18 și 19 august media maximelor termice va ajunge să se situeze în jurul valorii de 36 de grade, iar a minimelor va fi de 19-20 de grade.
În zilele imediat următoare, vremea se va răcori, astfel încât între 20 și 24 august temperaturile maxime vor avea o medie între 28 și 30 de grade, iar minimele, în general, între 15 și 17 grade.
Până la finalul intervalului de prognoză, valorile termice nu vor mai avea variații semnificative și media lor va fi de 30-31 de grade în cazul maximelor și de 16-17 grade a minimelor.
Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în jurul datei de 16 august și între 19 și 21 august.
Vremea – prognoza meteo 15-28 august: CRIŞANA
Până în jurul datei de 19 august vremea se va încălzi, astfel încât media maximelor termice va ajunge să atingă 35-36 de grade, iar a minimelor 18-20 de grade.
Între 20 și 23 august, însă, se va răcori, maximele termice vor fi în medie de 27-29 de grade, iar minimele de 14-17 grade.
Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variații semnificative ale temperaturii aerului.
Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată între 19 și 21 august.
Vremea – prognoza meteo 15-28 august: MOLDOVA
Maximele termice vor fi în creștere până în data de 19 august, atunci când media lor va atinge 33-34 de grade.
În următoarele două zile aceasta va scădea cu aproximativ 6 grade, apoi, până la finalul intervalului de prognoză, va avea ușoare variații între 27 și 29 de grade.
Media minimelor termice se va situa între 17 și 19 grade în prima săptămână și între 15 și 17 grade în cea de-a doua.
Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalul 15 – 22 august.
Vremea – prognoza meteo 15-28 august: DOBROGEA și litoral
Vremea se va încălzi treptat, astfel încât în jurul datei de 19 august media maximelor termice va ajunge să se situeze în jurul valorii de 32 de grade, iar a minimelor va fi de 21-22 de grade.
În zilele imediat următoare se va răcori, iar între 22 și 28 august temperaturile maxime vor avea o medie între 28 și 30 de grade, iar minimele între 18 și 20 de grade.
Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în primele zile de prognoză și în intervalul 20-22 august.
Vremea – prognoza meteo 15-28 august: MUNTENIA
Până în jurul datei de 19 august vremea se va încălzi, astfel încât media maximelor de temperatură va ajunge să atingă aproximativ 36 de grade, iar a minimelor 18-20 de grade.
Între 20 și 23 august, însă, se va răcori, maximele termice vor fi în medie de 29-32 de grade, iar minimele în medie de 17-19 grade. Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variații semnificative ale temperaturii aerului.
Probabilitatea mai mare pentru averse va fi în primele două zile de prognoză, precum și între 20 și 23 august.
Vremea – prognoza meteo 15-28 august: OLTENIA
Procesul de încălzire a vremii se va încheia în jurul datei de 19 august, atunci când maximele termice vor atinge în medie 35-36 de grade, iar minimele 19-20 de grade.
În următoarele trei zile media temperaturilor maxime va scădea cu aproximativ 8 grade și a minimelor cu 4 grade. În continuare nu vor mai fi variații semnificative, valorile termice maxime urmând a avea o medie apropiată de 30 de grade, iar minimele de 17 grade.
Probabilitate mai mare pentru averse va fi în primele zile de prognoză și din nou după data de 19 august.
sursă: meteoromania.ro
EVENIMENT
19-21 august: Alba Iulia Music & Film Festival. Documentare, spectacole pentru copii și artă stradală. PROGRAMUL complet

Spectacolele pentru copii, experimentele științifice, arta stradală și distracția în aer liber revin în Cetate, în 20 și 21 august, la Alba Iulia Music & Film Festival. De data aceasta, Piața Cetății va găzdui nu doar proiecțiile de film și concertele festivalului, ci și copiii și părinții iubitori de știință, artă și mașinării uimitoare, pentru un program plin de activități educative, dedicat întregii familii.
De la spectacolele care au făcut deliciul publicului, inclusiv la „Românii au talent”, până la statuile vivante, distracția va fi asigurată pentru cei mici și mari deopotrivă.
Ventrilocul Florin Suciu, unul dintre fondatorii trupei de teatru independent “Magic Puppet” și participant la ediția din 2021 a show-ului “Românii au talent”, deschide, sâmbătă, seria evenimentelor din Piața Cetății, dedicate celor mici.
Cap de afiș este spectacolul Cine e în joben?, prin intermediul căruia copiii vor face cunoștință cu personajul său, iepurele Octavian (ora 10:00).
Florin Suciu a devenit cunoscut publicului larg în iarna anului trecut, odată cu participarea la “Românii au talent”, unde momentul său de ventriloc cu iepurele Octavian a făcut deliciul juriului și al spectatorilor.
Originar din Bistrița, el a absolvit Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), iar după finalizarea studiilor, a urmat pasul spre Teatrul Municipal din Baia Mare. S-a întors la Cluj-Napoca, acolo unde, timp de trei ani, a fost actor-păpușar la Teatrul Puck. S-a îndrăgostit imediat de specificul teatrului de animație, așa că, mai târziu, a înființat trupa “Magic Puppet”, alături de Silviu Ruști.
Un alt eveniment de neratat în sâmbăta distracției este dedicat amatorilor de baloane uriașe de săpun (ora 11:00).
Programul va fi completat, pe înserat, cu un show pentru publicul de toate vârstele: Street art performance: statui vivante. O prezență fascinantă la marile festivaluri din țară, mereu misterioase, surprinzătoare și chiar amuzante, statuile vivante vor anima aleile din Piața Cetății începând cu ora 19:00, într-un spectacol inedit.
Duminica debutează cu o mini-inițiere în tainele fascinante ale științei, propusă de actorii trupei „Magic Puppet” (Mini-omul de știință, ora 10:00) și continuă într-o notă similară, o oră mai târziu, cu atelierul de experimente științifice.
Una dintre principalele atracții la marile evenimente din țară, Bubble Airship este o tricicletă echipată cu un cap de lup, aripi și zepeline dintre cele mai spectaculoase. Din programul care va debuta la ora 19:00, nu vor lipsi, plutind în aer, baloanele de săpun, eliberate de un personaj surprinzător, gata să atragă toate privirile trecătorilor.
Trei documentare de neratat la Alba Iulia Music & Film Festival
Cea de-a 10-a ediție a Alba Iulia Music & Film Festival aduce pe ecranele din Cetate trei documentare de excepție, pe cât de diferite, pe atât de speciale: România Sălbatică, Navalnîi și Regele Mihai: Drumul către casă. Selecția organizatorilor invită publicul la o veritabilă incursiune în istorie și o călătorie, timp de două ore, în regiunile fabuloase și greu accesibile de pe tărâmurile noastre.
Câștigător al Premiului Publicului pentru cel mai popular film românesc în cadrul TIFF 21, România Sălbatică este rezultatul miilor de kilometri parcurși și a sutelor de ore de filmare realizate în decurs de zece ani, toate dedicate naturii din meleagurile noastre. Documentarul regizorilor Dan Dinu și Cosmin Dumitrache propune cadre dintre cele mai spectaculoase și povești pe măsură despre biodiversitatea țării.
“După 12 ore într-o zi și alte 12 ore în a doua zi, în ultimul moment, a venit un râs care s-a așezat în fața noastră la trei metri, s-a uitat la noi, ne-a oferit un super portret, cel care e și pe afișul filmului. După care și-a văzut de treabă liniștit”, a descris Dinu efortul din spatele filmului.
România Sălbatică va fi proiectat în Piața Cetății, duminică, 21 august, cu începere de la ora 21:00. În deschidere acestuia, de la ora 20:00, introducerea în atmosfera filmului va fi asigurată de Mădălina Pavăl Live Orchestra și Alexei Țurcan, cel care semnează coloana sonoră a filmului, alături de alți 11 instrumentiști.
Adus în fața publicului într-un moment dramatic, în plină desfășurare a războiului din Ucraina, Navalnîi, documentarul semnat de regizorul canadian Daniel Roher, prezintă o realitate dură: prețul pe care îl plătesc oponenții regimului de la Kremlin în numele libertății de exprimare. Filmul îl are în prim-plan pe Alexei Navalnîi, un activist anti-corupție, care a supraviețuit unei tentative de asasinat în vara anului 2020, în timp ce se afla la bordul unui avion.
Filmul, care a produs, pe bună dreptate, numeroase dezbateri în presa internațională, îl umărește pe disidentul rus după momentul otrăvirii sale și insistențele soției acesuia de a-l transfera din Rusia într-un spital din Germania. În completarea documentarului vin două linii remarcabile. Una este revelația adevăratei naturi a regimului politic din Rusia, al cărui vârf este Vladimir Putin, precum și controlul mass-mediei și al internetului. A doua linie spune o poveste mai nișată, dar la fel de fascinantă, a felului în care se face jurnalism în epoca rețelelor sociale și a dark web.
Despre Navalnîi Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, spunea că dezvăluie “(…) un episod din istoria umanității”, nu în zadar filmul a fost recompensat cu Premiul Publicului la categoria documentare și Premiul Favorit la Festivalul de Film Sundance (SUA).
Navalnîi se vede duminică, la ora 21:00, în Piața Vestică.
Regele Mihai: drumul către casă urmărește povestea dramatică a ultimului rege al României, Mihai I. Un rege care, într-un act de curaj, l-a sfidat pe Adolf Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a fi, mai apoi, detronat și exilat din țara sa de către comuniștii lui Stalin.
Realizat în 2021, la aniversarea unui secol de la nașterea Regelui Mihai, documentarul include noi materiale despre perioada complicată a tinereţii sale, aşa cum a fost descrisă în jurnalul personal al Reginei Maria. Totodată, prezintă şi detalii din perioada de izolare personală şi socială a Regelui din timpul exilului din Elveţia, dar şi motivele pentru care Regele Mihai a ezitat să se întoarcă în România. Totul din perspectiva celor care i-au fost aproape în acea perioadă.
Regele Mihai: Drumul către casă, una dintre propunerile zilei de sâmbătă, 20 august, va rula în Grădina Cetății (Aleea Sf. Capistrano), la ora 20:45.
Program Alba Iulia Music & Film Festival 2022
Vineri, 19 august
Piața Cetății
- 20:00-Deschiderea oficială a festivalului: concert Corina Chiriac
- 21:00- FILM: Cel mai tare șef (The Good Boss), 2021, Spania, regia: Fernando León de Arano / 1h 56min
Piața Vestică
- 21:00- FILM: Nunți, botezuri, înmormântări, 2022, România, regia: Alexandru Lustig / 2h 1min
Esplanada Obeliscului
- 20:45- FILM: Capra cu trei iezi, 2022, România, regia: Victor Canache / 1h 23min
Grădina Cetății
- 21:00- FILM: Insula, 2021, România, regia: Anca Damian/ 1h 24min
Sâmbătă, 20 august
Piața Cetății
- 10:00 – Spectacol pentru copii: Cine e în Joben? (Trupa Magic Puppet) / 40min
- 11:00 – Atelier pentru copii: Baloane uriașe de săpun / 1h
- 19:00 – Street art Performance: Statui vivante
- 20:00 – Concert: Alexandru Andrieș & Band
- 21:00- FILM:Metronom, 2022, România, regia: Alexandru Belc / 1h 42min
Piața Vestică
- 20:45- FILM: Alcarràs, 2022, Spania, regia: Carla Simon / 2h
Esplanada Obeliscului
- 20:45- FILM: Complet necunoscuți, 2021, România, regia: Octavian Strunilă / 1h 34min
Grădina Cetății (Aleea Sf. Capistrano)
- 17:00- Music & film Quiz
- 20:45- FILM: Regele Mihai: Drumul către casă, 2021, România / 50 min
- 21:50 – FILM: Balaur, 2021, România, regia: Octav Chelaru / 2h 4min
Duminică, 21 august
Piața Cetății
- 10:00 – Spectacol pentru copii: Mini-omul de știință (Trupa Magic Puppet) / 40min
- 11:00 – Atelier pentru copii: Experimente științifice / 1h
- 19:00 – Street art Performance: Bubble Airship
- 20:00 – Concert: Mădălina Pavăl Live Orchestra
- 21:00- FILM:România sălbatică, 2021, România, regia: Dan Dinu, Cosmin Dumitrache / 2h 3min
Piața Vestică
- 21:00- FILM: Proiecție specială: Navalnîi, 2022, SUA, regizor: Daniel Roher/ 1h 38min
Esplanada Obeliscului
- 20:45- FILM: Miracol, 2021, România, regia: Bogdan George Apetri / 1h 58min
Grădina Cetății (Aleea Sf. Capistrano)
- 17:00- Music & film Quiz
- 21:00- FILM: Maigret, 2022, Franța, regizor: Patrice Leconte / 1h 29min