Când începe noul an școlar în 2026. Data la care elevii revin în bănci
Noul an școlar 2026–2027 începe în luna septembrie. Elevii vor reveni la cursuri luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.
Pentru majoritatea elevilor, anul școlar va avea 36 de săptămâni de cursuri și se va încheia vineri, 18 iunie 2027.
Există însă și câteva excepții. Elevii din clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și cu frecvență redusă vor termina cursurile pe 4 iunie 2027, iar elevii de clasa a VIII-a pe 11 iunie 2027.
Prima vacanță, la sfârșitul lunii octombrie
Prima vacanță din noul an școlar va începe sâmbătă, 24 octombrie 2026, și se va încheia duminică, 1 noiembrie 2026. Elevii vor reveni la cursuri luni, 2 noiembrie.
Vacanța de iarnă va fi în perioada 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027. În perioada 15 februarie – 7 martie 2027 va exista și o săptămână de vacanță stabilită la nivelul fiecărui județ.
Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” vor fi organizate în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, în intervale stabilite de fiecare unitate de învățământ.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)