Eveniment
Când începe Postul Crăciunului în 2019. Ce este permis şi ce este interzis timp de 40 de zile, în Postul Nașterii Mântuitorului
Postul Crăciunului sau Postul Nașterii Mântuitorului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil. Din rânduielile bisericești aflăm că se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie, însă, când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Acest post se încheie pe 24 decembrie.
Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creștinii postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria.
Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia, Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, în Decalogul scris pe lespezi de piatră.
La început, nu toţi creştinii posteau în acelaşi mod şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni, unii ţineau un post mai aspru, alţii, unul mai uşor. Însă, Sinodul local din Constantinopol, ţinut la anul 1166, sub patriarhul Luca Chrysoverghi, a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în bisericile ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 14 noiembrie.
Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Se dă dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică.
Acest post ține 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie și sfârșind la 25 decembrie, lăsând sec în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie. Totuși, dacă această zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul începe încă din seara zilei de 14 noiembrie. În acest post se obisnuiește ca toți credincioșii să postească de carne, brânză și ouă, în timp ce lunea miercurea și vinerea se consuma mâncare fără ulei (de exemplu, cartofii fondanți) și fără vin. În zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin. Mai mult, sâmbetele și duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă de untdelemn, pește și vin.
Dacă în zilele de luni, miercuri și vineri Biserica Ortodoxă prăznuiește vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creștinii pot consuma untdelemn și vin; iar dacă hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roșie atunci se face dezlegarea și la peste. În zilele de marți și joi credincioșii pot consuma pește, vin sau untdelemn.
Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Se dă dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică.
Prima zi de dezlegare la peşte din postul Crăciunului este 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, pe 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Andrei, pe 6 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, pe 13 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei. Ultima zi în care se mănâncă peşte în postul Crăciunului este 18 decembrie, de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul.
În timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează luni, miercuri şi vineri, până în ceasul al IX-lea, când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţi şi joi se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbătă şi duminică se îngăduie şi peşte (cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă luni, marţi sau joi cade prăznuirea unui sfânt important, se dă dezlegare la peşte, iar miercuri şi vineri, la vin şi untdelemn, dar acestea se consumă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.
În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului, cinstind astfel marea sărbătoare care are să vină.
În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului, cinstind astfel marea sărbătoare care are să vină.
sursa: calendarortodox.ro, crestinortodox.ro, mediafax.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News