Connect with us
Advertisement

Eveniment

Când începe POSTUL Sfinților Petru și Pavel. Cât durează în acest an. Zilele cu dezlegare la pește, tradiții, superstiții

Publicat

Calendar ortodox 2023: Postul Sfinților Petru și Pavel va începe luni, 12 iunie. În acest an, postul se va ține timp de două săptămâni și jumătate. Mai este numit și Postul Sânpetrului.

Durata acestui post variază de la an la an, în functie de data Sfintelor Paști. Comparativ, anul trecut postul a fost de 9 zile, iar în 2021 – de 7 zile.

Postul Sfinților Petru și Pavel este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante. Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel era numit în vechime Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli.

Durata Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Postul Sfinților Apostoli Petru si Pavel nu are o durată fixă, deoarece începutul lui este în funcție de data variabilă a Sfintelor Paști.

Acest post începe de regula în lunea după Duminica Tuturor Sfinților (în acest an, 11 iunie), prima duminică dupa Rusalii – Pogorârea Sfântului Duh.

Sfintele Paști se pot sărbători între 4 aprilie și 8 mai. Astfel, se poate întâmpla ca Duminica Tuturor Sfinților să fie dupa 29 iunie și Postul Sfinților Petru și Pavel să se desființeze. Așa s-a întâmplat în anii 1945 și 1956, când Învierea a fost prăznuita pe 6 mai. În cele două cazuri, Sfântul Sinod a hotărât să se țina trei zile dinaintea sărbătorii Sfinților Apostoli.

O situație similară a fost și în anul 1983, când Sfintele Paști au fost pe 8 mai, iar Postul  Sfinților Apostoli Petru și Pavel a fost numai de două zile, 27-28 iunie, scrie crestinortodox.ro.

Atunci când Învierea Domnului este prăznuită mai tarziu de 1 mai, nu mai rămân suficiente zile pentru post.

Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis ca Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel să aibă macar 7 zile chiar dacă, în baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai puțin de o săptămână.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel – zile cu dezlegare la pește, ulei și vin

Reguli generale: În Postul Sfinților Petru și Pavel, în zilele de luni, miercuri și vineri se consumă hrană fără ulei. Marți și joi este dezlegare la hrana gătită cu untdelemn. Sâmbăta și duminica se mănâncă pește.

Este dezlegare la pește și pe 24 iunie, când se sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Dezlegare la pește este și luni, marți și joi, numai dacă în aceste zile este prăznuit un sfânt cu doxologie mare și cu cruce neagră în calendar. Când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn și vin.

Dacă sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la pește, vin și ulei.

În perioada acestui post din 2023, sunt mai multe zile cu dezlegare la pește sau dezlegare la ulei și vin:

  • Marți, 13 iunie – Sfânta Mucenică Achilina – dezlegare la ulei și vin
  • Joi, 15 iunie – Sfântul Proroc Amos – dezlegare la ulei și vin
  • Sâmbătă, 17 iunie – Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail – dezlegare la pește
  • Duminică, 18 iunie – Duminica Sfinților romani. Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul – dezlegare la pește
  • Luni, 19 iunie – Sfântul Apostol Iuda – dezlegare la pește
  • Marți, 20 iunie – Sfântul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor – dezlegare la ulei și vin
  • Joi, 22 iunie – Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Mucenic Eusebie – dezlegare la ulei și vin
  • Sâmbătă, 24 iunie – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – dezlegare la pește
  • Duminică, 25 iunie – Sfânta Muceniță Fevronia – dezlegare la pește
  • Marți, 27 iunie – Sfântul Cuvios Samson, primitor de străini – dezlegare la ulei și vin

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Primele mărturii

Primele mărturii despre Postul Apostolilor Petru şi Pavel le avem din secolul al IV-lea, în Constituţiile Apostolice. Mai târziu vom găsi informaţii despre acest post la Sfântul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului şi Leon cel Mare.

Acest post era ţinut la început numai în cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioşi.

În acest an, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ţine două săptămâni jumătate, în perioada 12-28 iunie.

Pe întreaga durată a acestui Post, ca şi în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunţi, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria şi petrecerile care însoţesc de regulă nunţile, anunță basilica.ro.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi joi, 29 iunie.

Postul Sfinților Petru și Pavel. Tradiţii şi obiceiuri

În tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară. Aceasta marchează miezul verii agrare şi începutul secerişului.

Sânpetru este un personaj îndrăgit în povestirile şi în snoavele populare. În vremuri îndepărtate, când oamenii erau mai religioşi, Sânpetru de vară mergea pe pământ fie singur, fie însoţit de Dumnezeu, era îmbrăcat în straie ţărăneşti, fiind preocupat ca orice gospodar de creşterea vitelor şi, mai ales de pescuit.

Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii. De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat porţile şi cheile Raiului, spune tradiţia.

Acolo fiind stăpân peste cămările cereşti, Sfântul Petre hrăneşte animalele sălbatice, mai ales lupii, dar fierbe şi grindina, care se topeşte în bucăţele mici şi nu mai este atât de periculoasă.

Sfinții Petru și Pavel: Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă

În tradiţia populară, până în această zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor.

Nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste aruri şi la anul.

După ce am dăruit aceste ofrande, mâncăm şi noi mere din recolta acestui an şimiere, după masa de prânz, apoi ne punem o dorinţă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement