Connect with us
Advertisement

Actualitate

Când scăpăm de CANICULĂ. Temperaturile vor scădea sub 30 de grade Celsius în următoarele zile

vremea prognoza meteo soare vreme

Publicat

Vremea va fi caniculară, astăzi, iar disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a țării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar în zonele de câmpie și podiș se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 – 37 de grade.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, îndeosebi după-amiaza și în prima parte a nopții în nordul, nord-estul și local în centrul țării, unde vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 35 – 40 l/mp.

Miercuri, 3 iulie, manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată se vor semnala după-amiaza și noaptea, la început în nord-est și în centru, precum și în zonele montane și submontane, apoi cu precădere în sud și sud-est.

În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de miercuri, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării și disconfortul termic se va menține accentuat.

Regimul temperaturii aerului va marca o scădere și va fi caracterizat de valori medii în jurul a 28 de grade, în intervalul 4–14 iulie, caracterizând o vreme normală din punct de vedere termic.

Media minimelor termice va fi de 16 grade în dimineața zilei de 3 iulie, apoi se va situa între 12 și 14 grade. Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala cu precădere între 3 și 5 iulie și, din nou, în intervalul 9-14 iulie

ANM a emis o avertizare COD GALBEN pentru jumătate din România

Interval de valabilitate: 02 iulie, ora 12 – 02 iulie, ora 23
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, în Maramureș, nordul Crișanei și local în Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări temporar puternice ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Noaptea care urmează va fi una caldă, cu minime cuprinse între 12 şi 25 de grade Celsius. Izolat, în zonele din Moldova, în nord şi în centrul ţării sunt posibile averse cu descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement