Eveniment
Când se redeschide circulaţia pe Transalpina? Cum pregătesc autorităţile cea mai înaltă şosea din România pentru noul sezon
Circulaţia pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din ţară, s-ar putea redeschide în acest an mai devreme. Totul depinde însă, aşa ca până acum, de condiţiile meteo.
În pregătirea „sezonului turistic” pe Transalpina, reprezentanţii Secţiilor Drumurilor Naţionale Târgu Jiu şi Vâlcea, ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, precum şi cei de la poliţia rutieră se vor întâlni la Rânca, pentru a analiza redeschiderea circulaţiei. Membrii comisiei se vor deplasa pe Transalpina pentru a constata care este starea drumului, dar şi nivelul zăpezii, potrivit adevărul.ro
„Este greu să redeschidem circulaţia la 1 aprilie. Sunt o serie de lucrări de executat, printre care montarea indicatoarelor rutiere. Drumul trebuie curăţit de grohotişul care cade de pe versanţi şi trebuie să ţinem cont de zăpada de pe versanţi. În orice caz, circulaţia se va redeschide mult mai devreme faţă de anul trecut”, a spus Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu, citat de adevărul.ro.
Reamintim că Transalpina a fost închisă circulaţiei publice, din 1 noiembrie 2016, pentru sezonul rece, pe secţiunea Curpăt (judeţul Alba) – km 67+400 – 79+200 și Rânca – Gorj limită județele Vâlcea/Alba – km 34+800 – 67+400. Însă drumul a fost închis şi mai devreme, temporar, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Termenul anunţat anul trecut pentru redeschiderea traficului rutier pe unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România era 31 martie – 1 aprilie.
În 2016, circulaţia pe acest tronson s-a reluat abia la jumătatea lunii iunie.
Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare altitudine din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, la 2.145 de metri. Drumul face legătura între orașele Sebeș, din județul Alba şi Novaci (Bengeşti), din județul Gorj, o parte fiind anual închis pe perioada iernii. Transalpina, în judeţul Alba, are 79 de kilometri, până la limita cu judeţul Vâlcea. În total, şoseaua alpină străbate 148 de kilometri.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News