Când va fi adoptată reglementarea prețului la gaze naturale pentru perioada de după 1 aprilie. Anunțul ministrului
Actul normativ referitor la reglementarea prețului la gaze naturale după data de 1 aprilie va fi adoptat în Guvern cel târziu săptămâna viitoare, a anunțat, luni, ministrul Energiei, Bogdan Ivan. Potrivit acestuia, noul mecanism va aduce stabilitate în piață și va menține prețurile pentru populație la un nivel plafonat, indiferent de evoluțiile internaționale.
„România, din fericire, este țara care produce aproximativ 90% din gazele pe care le consumă în momentul de față.
Din acest motiv, este extrem de important pentru strategia de securitate energetică a României în perioada următoare să ne asigurăm, pe de o parte, că producem suficiente gaze pentru piața internă și, doi, să diversificăm capacitățile de aprovizionare cu gaze atât în România, cât și în întreaga regiune”, a declarat ministrul, citat de Agerpres.
Bogdan Ivan a precizat că, deși România are o piață liberalizată, noul mecanism care va intra în vigoare de la 1 aprilie 2026 va introduce un sistem reglementat, cu preț stabilit atât la nivelul producătorului, cât și al transportatorului, distribuitorului și furnizorului.
„Vorbim de o piață liberalizată, dar și de un mecanism transpus în transparență, care va fi activ de la 1 aprilie 2026, cu preț reglementat atât la producător, cât și la transportator, distribuitor, furnizor. Vorbim despre o stabilitate în preț.
În momentul de față avem un preț pe piață, dar indiferent de prețul din piață, în România gazele naturale pentru populație se vând la un preț plafonat, ceea ce automat va duce la stabilitatea prețului și, indiferent de contexte, nu va putea să crească acest preț”, a explicat ministrul.
Actul normativ a fost pus în transparență săptămâna trecută și urmează să fie adoptat în ședință de Guvern.
„Dacă nu în joia aceasta, cel târziu săptămâna viitoare”, a afirmat Ivan.
Ministrul Energiei a mai arătat că depozitele de gaze din România sunt în prezent „undeva la 40%”, nivel cu aproximativ 10% peste media Uniunii Europene.
El a subliniat că autoritățile au cerut operatorilor încă din vara anului trecut să facă achiziții în perioadele cu prețuri reduse și să înmagazineze gazele pentru sezonul rece.
„Am avut cea mai grea iarnă din ultimii cinci ani, dar în momentul de față nu sunt perturbări pe piața de gaze. Este evident că este o piață internațională care ne afectează și pe noi, dar am luat toate măsurile pentru a ne asigura că limităm efectele negative asupra populației în materie de combustibil și gaze naturale”, a susținut ministrul Energiei.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)