Când vor primi pensionarii deciziile cu pensiile recalculate. Pensionarii vor primi începând cu luna mai deciziile cu pensiile recalculate, pensii care din septembrie vor intra în plată, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. 

Potrivit acesteia, în cazul în care unii pensionari vor avea pensii mai mici ca urmare a recalculării, ei vor rămâne cu pensia actuală. Simona Bucura Oprescu a declarat, la Antena3, că potrivit legii nici un beneficiar nu poate avea pensia scăzută.

Publicitate

Ministrul Muncii a explicat că noua lege a pensiilor garantează românilor, printr-un articol din lege, că pensiile vor fi majorate în fiecare an prin indexarea cu rata inflaţiei plus jumătate din câştigul salarial mediu brut.

Totodată, ministrul Muncii a explicat că recalcularea pensiilor va fi făcută pentru toţi românii, iar pensionarii nu vor fi puşi pe drumuri.

Când vor primi pensionarii deciziile cu pensiile recalculate

„Apoi, vom avea un moment important al aplicării legii pensiilor - septembrie 2024. Împreună cu colegii de la Casa Naţională de Pensii Publice şi colegii de la Direcţia de Asigurări Sociale din minister, acum lucrăm la finalizarea normelor de aplicare a legii 360/2023, care presupune recalcularea tuturor pensiilor românilor şi insist pe acest aspect fiindcă, cu toate că avem peste o lună de când a fost publicată noua lege, încă sunt întrebată de unii români dacă şi pensia dânşilor va fi recalculată.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Da, dragii noştri! Fiecare pensie va fi recalculată. Dumneavoastră nu veţi fi puşi pe drumuri pentru asta.

Pentru asta avem, pe de o parte, un plin proces început deja de colegii noştri de la Casele Teritoriale de Pensii de digitalizare a dosarelor de pensii, astfel încât toate dosarele să fie reevaluate, toate informaţiile pensionarilor să fie în sistem, toate acestea să fie scanate şi să avem o arhivă electronică, o bază de date electronică, iar după finalizarea normelor, şi ne dorim să fim gata cât mai rapid, legea prevede 90 de zile pentru elaborarea normelor, dar noi ne străduim să fim gata mai rapid.

Publicitate

După finalizarea lor la minister, dorim să le discutăm cu societatea românească, cu partenerii sociali, cu Comisia Europeană cu care avem acest agreement pe jalonul 214 - reforma sistemului public de pensii, după care să fie finalizat soft-ul pentru recalculare, instruiţi colegii noştri din casele teritoriale de pensii şi apoi românii vor începe, noi estimăm că undeva în luna mai a anului 2024, să îşi primească până la sfârşitul lunii august deciziile cu pensiile recalculate”, a declarat Ministrul Muncii, la Antena3.

Toate pensiile vor fi recalculate

Toate pensiile urmează să fie recalculate din luna septembrie, potrivit noii legi a pensiilor.

Publicitate

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a explicat la Antena3 cum se va face recalcularea și cu cât vor fi majorate pensiile.

Citește și Cu cât vor crește pensiile de la 1 septembrie 2024. Exemplu de calcul, prezentat de șeful Casei de Pensii