Eveniment
Cântărețul Cristian Pomohaci, acuzat că face slujbe deși nu mai e preot. DOCUMENT: Anunțul Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia
Cântărețul Cristian Pomohaci este acuzat de Arhiepiscopia Ortodoxă din Alba Iulia că face slujbe fără a avea dreptul, într-un garaj amenajat în curtea casei acestuia.
Arhiepiscopia Ortodoxă din Alba Iulia, anunță printr-o circulară transmisă în 20 octombrie că solistul de muzică populară Cristian Pomohaci, deși nu mai are calitatea de preot și-a construit singur o biserică și îi invită pe credincioși să nu o frecventeze, fiind în afara Bisericii Ortodoxe.
”Cu multă îngrijorare și durere, vă aducem la cunoștință faptul că domnul Cristian Pomohaci, fost paroh al Parohiei Moșuni, Protopopiatul Târgu Mureș, deși nu mai are calitatea de preot, a continuare să mimeze Preoția și să facă slujbe religioase în garajul casei personale din localitatea Moșuni.
Mai mult decât atât, de curând, a cumpărat un local în localitatea Ernei, județul Mureș, pe care l-a transformat în biserică sau mănăstire, fiind împodobit cu iconostas și cu obiecte de cult, oficiindu-se acolo slujbe specifice Bisericii ortodoxe.
Prin urmare, îndemnăm pe toți credincioșii Eparhiei noastre să nu frecventeze ale locaș, deoarece nu este o biserică sfințită de către un episcop ortodox, după rânduială ortodoxă.
De asemenea, tot ceea ce se săvârșește acolo de către domnul Cristian Pomohaci și ajutoarele acestuia nu este valid, nu aduce binecuvântare și har celor ce participă la astfel de slujbe. Dimpotrivă, le poate aduce multă suferință și necaz în viață, pe plan spiritual și fizic.
Totodată, vă aducem la cunoștință că domnia sa este cercetat de către organele statului cu privire la infracțiunea de port ilegal de uniformă, deoarece Biserica Ortodoxă Română, prin instanțele ei de judecată, i-a interzis acestuia dreptul de a mai purta reverendă și veștminte preoțești sau de a mai sluji cele sfinte”, se precizează în documentul asumat de ÎPS Irineu Arhiepiscopul de Alba Iulia.
Caterisit de Mitropolia Ardealului
Pomohaci a fost caterisit de Mitropolia Ardealului în urma unor acuzații de agresiune sexuală asupra minorilor, care s-au încheiat în justiție prin prescrierea faptelor.
Cristian Pomohaci a fost dat afară din rândul preoților ortodocși în anul 2016, ca urmare a unei decizii a Consistoriului Mitropolitan, după acuzațiile de agresiune sexuală asupra minorilor. ”Consistoriul Mitropolitan a constatat că sarcina preoției, cu toate exigențele ei morale, dogmatice și canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Dorin Pomohaci”, au decis atunci reprezentanții Mitropoliei Sibiului.
A fost trimis în judecată și condamnat, în schimb, pentru evaziune fiscală, după ce a închiriat 11 din apartamentele pe care le deține la sume mult mai mari decât cele declarate la ANAF.
Suma nedeclarată de Pomohaci se ridică la 684.487 lei, echivalentul a 152.883 euro, bugetul statului fiind prejudiciat cu 136.572 lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Bogdan
vineri, 21.10.2022 at 20:03
mare hot
,pilu
sâmbătă, 22.10.2022 at 13:04
Dacă nu era prins era bun de slujit, aşa că acum nu mai e. Păi nu-i tot omul ăla ?