Capcana dintr-un simplu anunț pe Facebook: Cât de ușor le-a oferit datele personale și bancare escrocilor o persoană din Alba
Un simplu anunț pe Facebook a fost de ajuns pentru o persoană din Alba să cadă în capcana unor escroci din mediul online. Un anunț care promitea primirea unui colet surpriză doar dacă plătești 11.69 lei a capcana pe care escorcii au întins-o în mediul online.
La doar un click distanța se afla un formular în care persoana în cauză și-a introdus toate datele personale și mai ales datele bancare. De acolo, pentru escroci a fost doar o formalitate să ajungă la banii din contul persoanei.
Modalitatea în care persoana a căzut în plasă este descrisă de magistrații Judecătoriei Alba Iulia într-o motivare a instanței de judecată din data de 24 martie 2026.
Mai pe scurt, după ce și-a dat seama că a căzut într-o capcană, partea vătămată a mers la poliție. Însă este aproape imposibil ca în astfel de cazuri anchetatorii să descopere cine se afla în spatele anunțului.
Drept urmare, dosarul a stat timp de un an pe masa procurorilor, iar recent aceștia au cerut închiderea lui.
Capcana dintr-un simplu anunț pe Facebook
S-a întâmplat în data de 18 ianuarie 2025. Atunci persoana în cauză a văzut un anunț pe Facebook, ”în care era prezentat faptul că se redistribuiau colete pierdute sau neridicate, în baza unei comenzi în sumă de 11,69 lei.
A accesat acea reclamă, a completat un formular cu toate datele personale și cu datele cardului său bancar și a plasat o comandă prin care a achiziționat un colet surpriză provenit dintr-un stoc de colete returnate.”, se arată în motivarea instanței.
Câteva zile mai târziu a observat că din cont i-au fost retrasă suma de 256,88 de lei, însă nu a aprobat tranzacția. Mai pe scurt, la final a reușit să scape fără nici o pagubă din capcana escrocilor.
Cum șansele ca cei care au făcut escrocheria să fie identificați sunt aproape nule, procurorii de caz au cerut închiderea dosarului. În data de 24 martie 2026, magistrații au admis cererea, iar dosarul a fost închis definitiv.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)