Căpșuni din Grecia periculoși pentru sănătate din cauza unui pesticid neautorizat în UE: Autoritățile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din România au depistat recent un lot de căpșuni provenit din Grecia cu reziduuri de karanjin. 

Publicitate

Este vorba despre un pesticid neaprobat în Uniunea Europeană, potrivit informațiilor publicate în Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje (SRAAF).

Probele de căpșune au fost prelevate și analizate în cadrul programului de autocontrol desfășurat de unitatea de comercializare (retalier), iar riscul a fost calificat drept „grav”.

Se consideră că lotul respectiv de căpșuni putea pune în pericol sănătatea consumatorilor.

Vezi și: Produse din carne de pui infestate cu Salmonella, găsite de ANPC în magazine Lidl, Penny, Metro. Au fost retrase de la vânzare

Autoritățile sanitare veterinare din Grecia au fost notificate de autoritățile de la București, conform legislației comunitare în vigoare, în 26 Martie.

Publicitate

Inspectorii sanitari veterinari români au decis să retragă de la comercializare lotul respectiv de căpșune și să-l distrugă.

Reziduurile de karanjin depistate în căpșunele sosite din Grecia au fost între 0,027 mg/kg – 0,063 mg/kg, în condițiile în care legislația europeană acceptă o limită maximă de 0,01 mg/kg, cantitate situată la limita detectabilității și numai pentru produse sosite din țări terțe, nu livrate de state comunitare, unde utilizarea acestui pesticid este interzisă.

Distribuirea de căpșune din sursa din țara de origine a fost interzisă, scrie G4Food.