Eveniment
CARAMBOL cu trei maşini pe podul peste râul Mureş, la intrare în Alba Iulia. O tânără de 23 de ani a fost rănită
Un accident rutier s-a petrecut de 1 Decembrie, pe podul peste râul Mureş, la intrare în Alba Iulia dinspre Sebeş. Trei maşini s-au lovit după ce un şofer nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers. O tânără de 23 de ani, pasageră într-una dintre maşini, a fost rănită şi transportată la spital.
Potrivit IPJ Alba, luni, la ora 11.00, pe strada Regimentul V Vânători, pe podul peste râul Mureş din municipiul Alba Iulia, B.M., de 45 de ani, din Săcele, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Sebeş – Alba Iulia, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa sa ce era condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Sibiu, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, cele de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un autoturism condus în aceeaşi direcţie de un bărbat de 28 de ani, din Lupeni, judeţul Hunedoara.
În urma accidentului, o tânără în vârstă de 23 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportată la spitalul din Alba Iulia, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News