Un tânăr în vârstă de 28 de ani din Cugir s-a ales cu dosar penal în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă pe strada Revoluţiei. Aflat la volanul unei maşini, fără permis, nu ar fi frânat la timp şi a lovit autoturismul din faţă, ce a fost proiectat apoi în altul.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, accidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 15.15.

Un tânăr de 28 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism pe strada Revoluţiei din Alba Iulia, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un autoturism ce era oprit la semafor, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un altul, oprit, de asemenea la semafor.

Din accident au rezultat doar pagube materiale, însă în urma verificărilor efectuate,poliţiştii au constatat că bărbatul vinovat de producerea lui nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.