Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Carantina poate fi întreruptă pentru participarea la un eveniment de familie. Noi REGULI stabilite de CNSU

Publicat

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat, luni, noi reguli în ceea ce privește participarea persoanelor aflate în carantină la unele evenimente de familie și deplasarea pentru rezolvarea unor probleme urgente.

Potrivit documentului, pentru situațiile deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare, preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării, poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, pe baza documentelor justificative.

Vezi și VIDEO: Noile REGULI de carantină la intrarea în țară. Lista țărilor cu risc epidemiologic, eliminată. DOCUMENT CNSU

Analiza este realizată la centrele județene de coordonare și conducere a intervenției iar, cazurile considerate justificate, pot face obiectul suspendării temporare a măsurii de carantină, prin decizie cu caracter individual, emisă de Direcția de Sănătate Publică.

În decizia de suspendare se vor menționa, în mod obligatoriu, intervalul de timp pentru care aceasta se aplică și măsurile de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

Noile REGULI – HOTĂRÂREA CNSU

Vezi HCNSU nr 6 din 31 01 2022 MS

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 31 ianuarie, Hotărârea nr. 6.

Principalele prevederi:

  • Instituirea măsurii carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România și nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării/intrării în România;
  • Modificarea excepțiilor de la măsura carantinei pentru anumite categorii de persoane care sosesc pe teritoriul României;
  • Instituirea măsurii carantinei pentru o durată de 5 zile pentru contacții direcți ai unei persoane confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
  • Exceptarea de la măsura carantinei pentru contacții direcți, dacă se află în perioada de 90 de zile ulterioare izolării ca urmare a confirmării pozitive pentru virusul SARS-CoV-2;
  • Abrogarea HCNSU nr. 2 din 07.01.2022.

HOTĂRÂRE:

”Art.1 – Se instituie măsura carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România și nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 sau, în cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 ori documente compatibile cu aceste certificate, dovada pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Art.2 – Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită în condițiile art. 1 următoarele categorii de persoane care sosesc pe teritoriul României:

a) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;

b) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării;

c) lucrătorii transfrontalieri care intră în România, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

d) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare;

e) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane și se deplasează în interes profesional;

f) persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;

g) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu;

h) piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;

i) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară cât și de la bordul navelor și elicopterelor de transport persoane sau de suport evacuare medicală precum și de la bordul celor care operează în zona economică exclusivă a României, care arborează pavilion român sau pavilion străin, dar aflat în managementul unui operator român, într-un port românesc, cu condiția asigurării echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19;

j) personalul navigant maritim român care se repatriază prin orice mijloc de transport și cel care efectuează schimbul de echipaj la bordurile navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă;

k) personalul tehnic care lucrează pe platformele fixe și mobile de extracție petrol și gaze în zona exclusivă economică a României;

l) angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării.

Art.3 – (1) Se instituie măsura carantinei pentru o durată de 5 zile pentru contacții direcți ai unei persoane confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) măsura carantinei instituită cu privire la contacții direcți ai unei persoane confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu se aplică persoanelor aflate în perioada de 90 de zile ulterioare izolării ca urmare a confirmării pozitive pentru virusul SARS-CoV-2.

Art.4 – (1) Dovada administrării vaccinului, inclusiv data finalizării schemei complete de vaccinare, necesară pentru aplicarea excepțiilor prevăzute în prezenta hotărâre, se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID-19, sau în cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada se realizează prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, prezentat în limba țării unde a fost administrat vaccinul și în limba engleză.

(2) Dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, necesară în vederea aplicării excepțiilor prevăzute în prezenta hotărâre, se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID-19, sau în cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada se realizează prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic care să ateste rezultatul pozitiv al testului RT-PCR, prezentat în limba țării unde a fost efectuat testul și în limba engleză.

(3) Dovada testării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, necesară în vederea aplicării excepțiilor prevăzute în prezenta hotărâre, se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID-19, sau în cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada se realizează prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și prezentat în limba țării unde a fost efectuat testul și în limba engleză.

Art.5 – (1) Pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare cum ar fi afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică în program de hemodializă, fără a se limita la acestea, preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării ș.a., poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, pe baza documentelor justificative.

(2) Analiza situațiilor prevăzute la alin. (1) este realizată la nivelul centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției iar, cazurile considerate ca justificate, pot face obiectul suspendării temporare a măsurii de carantină, prin decizie cu caracter individual, emisă de Direcția de Sănătate Publică.

(3) În decizia de suspendare se vor menționa, în mod obligatoriu, intervalul de timp pentru care aceasta se aplică și măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2.

Art.6 – (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 01.02.2022, ora 00.00.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 2/2022 privind procedura de aprobare a listei cu încadrarea țărilor/teritoriilor în zonele de risc epidemiologic, criteriilor pe baza cărora se stabilește încadrarea acestora și a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor precum și aprobarea Listei cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 7 ianuarie 2022, se abrogă”.

Regulile în vigoare până în luna ianuarie 2022:

Carantină pentru persoanele care sosesc în România din țările/teritoriile de risc epidemiologic precum și pentru contacții direcți ai persoanelor confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu o durată de:

  • 10 zile pentru persoanele nevaccinate sau care nu se află în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi de la data confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2
  • 5 zile pentru persoanele vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, precum și pentru persoanele care au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi anterioare datei intrării în țară sau contactului cu persoana infectată.

Criteriul pe baza căruia se realizează încadrarea țărilor/teritoriilor în zone de risc epidemiologic este reprezentat de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori.

Pe baza acest criteriu, Institutul Național de Sănătate Publică, în temeiul indicatorilor publicați de European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC), actualizează săptămânal și propune Comitetului Național pentru Situații de Urgență aprobarea clasificării țărilor/teritoriilor în zone de risc epidemiologic.

Clasificarea țărilor/teritoriilor în zone de risc epidemiologic se realizează în funcție de rata de incidență cumulată la 14 zile, după cum urmează:

a) Zona verde – unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mică sau egală cu 1,5;

b) Zona galbenă – unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este cuprinsă între 1,5 și 3;

c) Zona roșie – unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mare sau egală cu 3.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax