Carburanţii s-au scumpit din nou, din 1 iulie. La sfârşitul anului trecut, Guvernul a decis să crească accizele la benzină şi motorină, în două etape. Potrivit calendarului stabilit de autorități, prima creștere a avut loc la 1 ianuarie, iar a doua majorare la 1 iulie.

Astfel, ca urmare a creşterii accizei, începând de luni, 1 iulie, litrul de benzină este mai scump cu 36 de bani, iar cel de motorină, cu 33 de bani. Dacă adăugăm şi TVA de 19%, atunci litrul de benzină va costa mai mult cu circa 43 de bani, iar cel de motorină, cu circa 40 de bani, potrivit calculelor Economedia.

Publicitate

Astfel, pentru un plin cu 50 de litri de benzină sau motorină, din 1 iulie, şoferii vor plăti în plus faţă de preţurile de la jumătatea lunii iunie, cu circa 20 de lei în plus.

Experţii în energie nu exclud ca preţurile la pompă să crească şi mai mult pe durata verii, mai ales că e perioada concediilor, iar consumul creşte.

Publicitate

Carburanţii s-au scumpit din nou, din 1 iulie. Cât costă litrul de benzină și motorină la Alba Iulia

Luni dimineața, prețurile la benzina standard la stații de carburanți din Alba Iulia se situau între 7,47 și 7,54 lei/litru, iar cele la motorină între 7,59 și 7,65 lei/litru, potrivit peco-online.ro.

Prețuri benzină standard:

  • 7,47 lei - Lukoil
  • 7,48 lei - Petrom
  • 7,49 lei - Rompetrol
  • 7,54 lei - OMV
  • 7,54 lei - Mol

Prețuri motorină standard:

  • 7,59 lei - Petrom
  • 7,59 lei - Lukoil
  • 7,60 lei - Rompetrol
  • 7,65 lei - OMV
  • 7,65 lei - Mol

Prețuri benzină superioară:

  • 8,04 lei - Petrom
  • 8,15 lei - Rompetrol
  • 8,17 lei - Lukoil
  • 8,25 lei - OMV
  • 8,25 lei - Mol
Publicitate

Prețuri motorină superioară:

  • 7,95 lei - Lukoil
  • 8,00 lei - Petrom
  • 8,11 lei - Rompetrol
  • 8,21 lei - OMV
  • 8,21 lei - Mol