Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cardinalul Lucian, îndemn pentru credincioșii greco-catolici să se vaccineze și să respecte măsurile necesare

Publicat

Cardinalul Lucian Mureşan, arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, transmite un mesaj de încurajare a credincioşilor de a se vaccina împotriva COVID-19. 

De asemenea, le transmite să respecte cu stricteţe măsurile necesare, pentru ameliorarea situaţiei pandemice şi pentru a preveni agravarea acesteia.

Vezi și Noile RESTRICȚII în vigoare de LUNI, 25 octombrie. Hotărârea Guvernului, publicată în Monitorul Oficial. Ce trebuie respectat

„Misiunea dificilă de a pune capăt acestei pandemii îi revine autorităţilor Statului, pe care Biserica le susţine prin rugăciune şi prin îndemnarea fiilor Săi la vaccinare şi la respectarea cu stricteţe a tuturor măsurilor necesare, pentru a se ameliora situaţia actuală şi a preveni agravarea acesteia”, arată cardinalul Lucian Mureşan, într-o circulară trimisă bisericilor greco-catolice din România, potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Potrivit sursei citate, cardinalul Lucian Mureşan îşi exprimă compasiunea pentru cei aflaţi în suferinţă şi face referire şi la un mesaj similar al Papei Francisc.

„Preafericitul Lucian Cardinal Mureşan a transmis Bisericii Greco-Catolice o Scrisoare circulară ‘referitoare la prezenta situaţie sanitară’. În situaţia critică şi criza sanitară prin care trece ţara noastră, Preafericitul Lucian Cardinal Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, exprimă compasiunea Bisericii pentru cei aflaţi în suferinţă şi transmite tuturor un mesaj de încurajare şi de speranţă.

Printr-o Scrisoare circulară adresată Ierarhilor Eparhiilor Bisericii Greco-Catolice din România, preoţilor, călugărilor, călugăriţelor şi credincioşilor, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma reia cuvintele Sfântul Părinte Francisc, prin care Suveranul Pontif numeşte vaccinarea şi contribuţia la vaccinarea populaţiei în majoritatea ei, ‘un act de iubire. Iubire faţă de noi înşine, iubire faţă de rude şi prieteni, iubire faţă de toate popoarele’ „, se arată în comunicatul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

În scrisoarea cardinalului Lucian Mureşan, ataşată comunicatului Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, acesta face şi un apel la rugăciune.

„Clipele de mare suferinţă prin care trecem ne îndeamnă să ne dedicăm şi mai mult rugăciunii. În ziua de duminică, 24 octombrie, se vor face în toate bisericile noastre rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu să oprească încercarea şi să se îndure de noi. Maicii Preacurate îi încredinţăm soarta lumii şi a omenirii, rugând-o să ne fie mijlocitoare la Fiul său şi Mântuitorul nostru pentru ca să reverse peste noi şi lume harurile sale.

Recomandăm tuturor să-i aibă prezenţi în rugăciunea zilnică pe cei suferinzi, dar şi pe cei care, prin misiunea lor, îşi expun sănătatea cu devotament şi compasiune faţă de semeni”, se mai arată în scrisoarea circulară a cardinalului Lucian Mureşan.

Preasfințiile Voastre,

Cucernici Părinți,

Cuvioși călugări și călugărițe,

Iubiți credincioși,

Situația critică și criza sanitară prin care țara noastră trece din cauza pandemiei provoacă suferință în multe familii. Numărul deceselor crește îngrijorător, la fel ca cel al îmbolnăvirilor.

În această situație tragică, Biserica își exprimă ca întotdeauna compasiunea pentru cei aflați în suferință și transmite tuturor un mesaj de încurajare și de speranță. Sfântul Părinte Papa Francisc a afirmat în mesajul video difuzat pe data de 18 august 2021 că vaccinarea „este un act de iubire. A contribui astfel încât majoritatea populației să se vaccineze este un act de iubire. Iubire față de noi înșine, iubire față de rude și prieteni, iubire față de toate popoarele”.

Misiunea dificilă de a pune capăt acestei pandemii îi revine autorităților Statului, pe care Biserica le susține prin rugăciune și prin îndemnarea fiilor Săi la vaccinare și la respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor necesare, pentru a se ameliora situația actuală și a preveni agravarea acesteia.

Clipele de mare suferință prin care trecem ne îndeamnă să ne dedicăm și mai mult rugăciunii. În ziua de duminică, 24 octombrie a.c. se vor face în toate bisericile noastre rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu să oprească încercarea și să se îndure de noi. Maicii Preacurate îi încredințăm soarta lumii și a omenirii, rugând-o să ne fie mijlocitoare la Fiul său și Mântuitorul nostru pentru ca să reverse peste noi și lume harurile sale.

Recomandăm tuturor să-i aibă prezenți în rugăciunea zilnică pe cei suferinzi, dar și pe cei care, prin misiunea lor, își expun sănătatea cu devotament și compasiune față de semeni.

Bunul Dumnezeu să vă ocrotească pe toți!

Cu arhierești binecuvântări,

⧾ Cardinal Lucian 

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

surse: agerpres.ro, bisericaromanaunita.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement