Connect with us
Advertisement

Economie

Cardurile de energie: modificări la acordarea ajutoarelor. Ce se întâmplă dacă sunt anulate voucherele

Publicat

Legislația privind cardurile de energie urmează să fie modificată. Un proiect aflat în consultare publică la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) introduce clarificări în funcție de situațiile apărute după acordarea ajutoarelor pentru categorii de persoane vulnerabile.

Una dintre acestea se referă la situația în care cei care au card de energie pierd dreptul la acest ajutor, în cazul în care condițiile de elibilitate nu au fost îndeplinite.

Dacă se constată această situație, plățile vor înceta, însă banii deja primiți nu vor trebui să fie dați înapoi, potrivit unei interpretări a modificării propuse la OUG.

Situația actuală

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022 se stabilesc măsurile pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2023 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru a compensa o parte din cheltuielile  cu energia, indiferent de natura acesteia, respectiv. energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, se arată în proiectul de modificare al OUG.

Sprijinul acordat categoriilor de beneficiari se acordă numai pentru achitarea datoriilor curente şi/sau restante faţă de furnizorii de energie, printr-un mecanismul specific.

Mecanismul se bazează pe identificarea beneficiarilor eligibili pe loc de consum, respectiv pe identificarea corectă a adresei de domiciliu a potentialilor beneficiari de sprijin / a beneficiarilor de sprijin, inclusiv a persoanelor care locuiesc la aceeași adresă cu beneficiarul de sprijin, în vederea calculării veniturilor medii per loc de consum/ gospodărie.

Au fost emise 2.152.355 carduri de energie emise pentru 2.900.242 beneficiari  ultima dată de emitere – 6 martie 2023). Din aceste carduri, 58,81% se livrează în mediul rural (comparativ cu 41,19% care se livrează în mediul urban). Vor beneficia de compensarea prețului la energie 62,65% de beneficiari de sprijin din mediul rural, din numărul total de beneficiari de sprijin (37,35% din beneficiarii de sprijin sunt în mediul urban).

Peste 500.000 de înștiințări privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate

Salariații Companiei Naţională “Poşta Română” S.A. au distribuit peste 540.000 de înștiințări privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate (grad de livrare 92%), din cele 590.087 înștiințări emise pe baza mecanismului de stabilire a eligibilitatii beneficiarilor de sprijin.

Aceste persoane pot solicita desfăşurarea unei anchete sociale care să stabilească numărul şi persoanele care locuiesc în fapt la acel locul de consum. Astfel, potențialii beneficiari au posibilitatea să depună la subunitatea poștală sau să îi predea ancheta socială factorului poștal pentru a fi introdusă în sistemul informatic al Companiei Naţională “Poşta Română” S.A.

După validarea informațiilor și emiterea cardurilor, același salariat poștal îi livrează beneficiarului de sprijin cardul de energie, asigurând și plata facturilor pentru compensarea prețului la energie.

Valoarea acestor servicii de procesare a anchetelor sociale a fost estimată la 135.660 lei cu TVA.

Se estimează că 40.000 de persoane care au primit înștiințări privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate vor proceda la întocmirea de anchete sociale.

Modificări propuse la OUG 166/2022

Potrivit proiectului, au fost identificate situații neprevăzute care necesită o reglementare urgentă. Sunt amintite ”cazurile în care unitățile administrativ teritoriale, autoritățile publice locale, companiile publice sau private și alte entități publice sau private efectuează recuperarea cheltuielilor cu energia prin redistribuirea cheltuielilor cu energia către terțe persoane, sau cazurile în care beneficiarii de sprijin își schimbă domiciliul/reședința”.

Se propune:

  • completarea tipurilor de energie care fac obiectul sprijinului temporar aferent anului 2023, astfel: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de  foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor
  • introducerea prevederii privind anularea cardului si sistarea plăților către beneficiarii de sprijin, in cazul in care se constată că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil pentru primirea sprijinului

Art. 14

„(1) În cazul în care beneficiarul sprijinului pentru persoane vulnerabile nu se mai încadrează în categoriile prevăzute la art. 3 alin. (1), unitatea de implementare din cadrul MIPE, în baza informărilor de la MMSS, are obligaţia de a anunţa Compania Naţională „Poşta Română“ – S.A. în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la certificarea situaţiei înregistrate, în vederea sistării utilizării sprijinului material primit prin intermediul cardului de energie.

(2) În cazul în care pe durata valabilității cardului de energie se constată, din motive de indisponibilitate sau acuratețe a informațiilor la momentul efectuării interogărilor bazelor de date, că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil pentru primirea sprijinului, cardul de energie se anulează și sumele cheltuite aferente cardului de energie se suportă din bugetul de stat.”

Din exprimarea folosită în proiect se înțelege că banii cheltuiți deja de pe card nu trebuie returnați statului, sumele fiind acoperite din bugetul acestuia, scrie avocatnet.ro. Totuși, pentru a confirma această interpretare, sursa citată a trimis MIPE o solicitare în acest sens.

  • clarificarea cheltuielilor care nu pot fi plătite prin mandat poștal (penalitățile sau alte daune/interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia); acestea sunt în sarcina beneficiarului de sprijin; pentru a fi acceptate la plată, documentele justificative prin care se face dovada datoriei curente şi/sau restante faţă de furnizorul de energie, trebuie să fie emise exclusiv pentru persoane fizice

Completare la art. 7

„(6^1) Plățile pentru datoriile față de furnizorii de energie nu pot include penalități sau alte daune/interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin.

(6^2) Documentul/documentele justificativ/justificative prin care se face dovada datoriei curente şi/sau restante faţă de furnizorul de energie, trebuie să fie emise exclusiv pentru persoane fizice.”

  • procedura în cazul în care beneficiarul își schimbă domiciliul

”Au fost semnalate cazuri în care, la schimbarea domiciliului, beneficiarii de sprijin nu mai pot accesa sprijinul primit, având în vedere că plățile prin mandat postal se efectuează doar în cazurile în care există corespondență între adresa de pe cardul de energie și domiciliul din actul de identitate al beneficiarului de sprijin”, se arată în documentație.

Se introduce articolul 7^1:

„ART. 7^1

(1) Beneficiarii de sprijin, posesori ai unui card de energie, au obligația de înștiința  Compania Naţională „Poşta Română“ – S.A despre schimbarea domiciliului/reședinței acestora.

(2) Înștiințarea prevăzută la alin. (1) poate fi făcută de către beneficiarul de sprijin prin prezentarea la sediul subunităţilor poştale, direct la salariatul poştal sau prin intermediul serviciului telefonic pus la dispoziţie de Compania Naţională «Poşta Română» – S.A, prevăzut la art. 7 alin. (18).

(3) Ca urmare a schimbării domiciliului/reședinței, se reia procedura de validare a eligibilității beneficiarului de sprijin, raportat la noul loc de consum, conform art. 24 si art. 25 și se procedează după cum urmează:

a) dacă se constată că beneficiarul de sprijin este eligibil la  noul loc de consum, iar pentru noul loc de consum nu a mai fost emis un card de energie, se anulează cardul emis pentru vechiul loc de consum, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimbă domiciliul/reședința și se emite un nou card de energie pentru noul loc de consum al beneficiarului de sprijin, cu preluarea soldului disponibil, dacă este cazul;

b) dacă se constată că beneficiarul de sprijin este eligibil la noul loc de consum, iar pentru noul loc de consum a fost emis deja un card de energie, se anulează cardul de energie de la vechiul loc de consum, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimba domiciliul/reședința, se anulează și cardul de energie deja existent pentru noul loc de consum și se emite un nou card de energie pentru noul loc de consum, cu includerea beneficiarului care și-a schimbat domiciliul/reședința și cu preluarea soldului disponibil de la  noul loc de consum;

c) dacă se constată că beneficiarul de sprijin nu este eligibil la noul loc de consum, cardul de energie de la vechiul loc de consum se anulează, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimbă domiciliul/reședința, cu decontarea sumelor utilizate până la schimbarea domiciliului/reședinței.

(4) În cazul în care cardul de energie emis pentru vechiul loc de consum a fost emis pentru mai mulți beneficiari, iar aceștia sunt în continuare beneficiari de sprijin conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se păstrează valabilitatea cardului de energie în cauză, dar acesta nu mai poate fi folosit de către beneficiarul de sprijin care își schimbă domiciliul/reședința, fiind operată această interdicție în aplicația informatică prevăzută la art. 24 și preluată, ulterior, în listele prevăzute la art. 25.”

  • precizarea clară că se admit la plată documentele justificative emise începând cu luna august 2022 și până la data de 27 decembrie 2023, având în vedere că această facilitate este destinată în primul rând beneficiarilor de sprijin cu domiciliul / reședința în zona rurală, unde nu există aceleași facilități la achiziționarea de combustibili ca și în mediul urban

Art. 7, alin (5.1)

”Prin excepţie de la prevederile alin. (5), beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) pot încasa în numerar, la oficiile poştale, sumele plătite pentru procurarea de lemnde foc. În vederea încasării sumei în numerar, beneficiarii de sprijin prezintă următoarele documente justificative:

a) cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal;

b) actul de identitate al beneficiarului de sprijin;

c) documentul/documentele justificativ/justificative emis/emise începând cu luna august 2022 și până la data de 27 decembrie 2023, cum ar fi avizul de însoţire a mărfii, factura, bonuri fiscale, prin care face dovada că a achiziţionat material lemnos pentru încălzire care este utilizat la locul de consum, prin înscrierea acestuia pe documentele justificative şi dovada achitării acestora către furnizorul de lemn de foc;

d) în situaţia în care beneficiarul cardului de energie are alt domiciliu sau altă reşedinţă decât cel/cea care este inscripţionat/inscripţionată pe cardul de energie, contractul privind furnizarea materialului lemnos la domiciliu sau reşedinţă împreună cu declaraţia pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea preţului la energie la adresa unde locuieşte.”

Vezi integral modificările propuse: OUG166 modificari1

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement