Connect with us
Advertisement

Economie

Cardurile de energie, modificări pentru beneficiari: când intră banii de la stat și cum vor putea fi plătite facturile

Publicat

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a făcut precizări de ultimă oră privind ajutoarele date de stat, prin fonduri europene, pentru plata facturilor, respectiv cardurile de energie de care vor beneficia românii vulnerabili.

Este vorba despre sprijinul pentru plata facturilor la energie în valoare de 1.400 de lei, virat în tranșe de 700 lei, de două ori pe an. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Ministrul Boloș spune că poștașii vor fi dotați cu cititoare optice (tablete), astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiți să stea la coadă la oficiul poștal.

„Sunt peste 7.200 de cititoare optice pentru care este în curs de încheiere contractul de achiziţie, termenul de livrare este de 20 de zile. Deci practic tot ce înseamnă echipamentele necesare pentru ca această citire a facturilor să aibă loc direct de către poştaşi şi să nu mai avem nevoie ca beneficiarul să meargă la oficiul poştal. E nedrept să creăm cozi la oficiile poştale. Am gândit în detaliu aceste mecanisme pentru ca oamenii să aibă acces la bani”, a declarat ministrul, la digi24.

Termenul limită pentru virarea banurilor pe carduri

Marcel Boloș a anunțat și termenul limită pentru virarea banilor pe aceste carduri de energie. Potrivit acestuia, până în 20 februarie vor fi disponibile fondurile.

Acesta a explicat și de ce a fost aleasă Poșta Română pentru acest serviciu. Ministrul a spus că este singura instituţie din România care are structuri în mediul rural și care permite, prin serviciile de mandat poştal, plata oricărei facturi emise de furnizorul de energie

Aproape 4 milioane de români vor primi carduri de energie, începând cu data de 1 februarie.

Plata facturilor, și online

Guvernul pregătește modificarea ordonanței privind cardurile de energie, astfel încât beneficiarii ajutoarelor de 1.400 de lei să poată plăti facturile și online, pe site-ul Poștei Române, potrivit euronews.ro.

Potrivit procedurii inițiale, plata facturilor se putea face la oficiile poștale sau cu ajutorul cititoarelor optice anunțate de ministru, pe care le primesc poștașii care ajung la domiciliul beneficiarilor.

Guvernul introduce posibilitatea de a putea folosi cardurile și online. Va exista o secțiune pe site-ul Poștei Române, unde românii vor putea să introducă numărul cardului și factura pentru a putea plăti.

Noul model de card de energie

Ajutorul pentru plata facturilor la energie se acordă în două tranșe, una în februarie și alta în septembrie. Cu acești bani, românii cu venituri mici vor putea plăti factura la energie electrică, energie termică centralizată, gaz, dar și la încălzirea cu butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale.

În 20 ianuarie, a fost publicat Ordinul MIPE 139/2022 prin care sunt modificate modelul cardului de energie și al certificatului de validare a datoriei față de asociația de proprietari/locatari, document necesar pentru efectuarea plăților restante, potrivit avocatnet.ro

Noile modele de documente:

GHIDUL cardurilor de energie: cine primește ajutorul de 1400 de lei

Categorii de beneficiari:

  • pensionari în vârstă de peste 60 ani, inclusive cu venituri sub 2.000 lei, inclusiv
  • pensionari de invaliditate cu venituri sub 2.000 lei, inclusiv
  • persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venituri sub 2.000 lei, inclusiv
  • familii cu alocație de susținere
  • familii/persoane cu ajutor social

GHIDUL cardurilor de energie: condițiile de acordare

Cardul se aduce de către Poșta Română, la domiciliul beneficiarului, cu confirmare de primire.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijin o singură dată.

Dacă la un loc de consum domiciliază mai mulți beneficiari, sprijinul se acordă o singură dată per loc de consum. Pe card vor fi scrise numele tuturor beneficiarilor care au aceeași adresă de domiciliu.

Factura poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care locuiește la adresă. Adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul beneficiarului (sau domiciliul declarat al acestuia).

Sumele rămase neutilizate la expirarea cardului se anulează.

GHIDUL cardurilor de energie: acte necesare pentru plata facturii

  • cardul de energie (primit prin Poșta Română)
  • actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire și actul de identitate al împuternicitului)
  • factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ (înștiințare de plată din partea furnizorului SAU certificat de validare a datoriei din partea asociației de proprietari/ locatari, în cazul plății încălzirii în sistem centralizat de termoficare)

Dacă beneficiarul are alt domiciliu decât cel scris pe cardul de energie: contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat + declarație pe proprie răspundere a beneficiarului, că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuiește.

Bene­fi­ci­a­rii eli­gi­bili vor pri­mi car­dul de ener­gie în perio­a­da 1–28 febru­a­rie 2023. Se vor putea efec­tua plăți înce­pând cu 1 martie. Cei care își păs­trea­ză cali­ta­tea de bene­fi­ci­ari vor putea uti­li­za car­dul și pen­tru tran­șa a doua, înce­pând cu luna septembrie. În peri­oa­da 1–30 sep­tem­brie, cei care devin între timp eli­gi­bili vor pri­mi car­dul pen­tru a putea uti­li­za tran­șa a II‑a.

La 1 ianu­a­rie 2024: toa­te car­du­ri­le își înce­tea­ză vala­bi­li­ta­tea, indi­fe­rent de sume­le răma­se neu­ti­li­za­te. Cardurile alo­ca­te ambe­lor tran­șe se pot folo­si până la 31 decem­brie 2023 inclu­siv. Sprijinul nu poa­te fi uti­li­zat în afa­ra ter­me­nu­lui de vala­bi­li­ta­te prevăzut.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement