Connect with us
Advertisement

Eveniment

Care sunt cele mai mari surse de infectare cu coronavirus. Opinia unui medic, după ce a discutat cu pacienții

Publicat

Un medic a prezentat principalele surse de infectare cu coronavirus, descoperite după ce a vorbit cu pacienții.

În opinia sa, acestea sunt transportul în comun, petrecerile, mai ales ale adolescenților, și fabricile în care nu se respectă măsurile de protecție.

„În primul rând transportul în comun. În al doilea rând, petrecerile private, mai ales ale adolescenților, care le transmit pe linie familială părinților și bunicilor. În al treilea rând, oamenii nu respectă regulile, mai ales purtarea corectă a măștilor, în special cei care lucrează în fabrici.

Ignorarea acestor măsuri, în special în ultima perioadă, de către adolescenți, care au transmis acest virus în mediul familial, cei mai afectați fiind vârstnicii. Aceste 3 mari categorii le-am depistat din anamneza cu pacienții”, a spus, la Digi24, Cristian Oancea, managerul spitalului Victor Babeș din Timișoara.

„Am avut, cel puțin la noi în zonă, multe petreceri, cu reguli care nu se respectau, și aici autoritățile locale și-au făcut datoria. Cred că ignorarea acestor măsuri și iresponsabilitatea în special a adolescenților ne duc în punctul în care suntem. Cert este că în curând, dacă nu vom fi solidari și dacă nu vom fi responsabili, o să ajungem să tratăm oamenii în ambulanță, pentru că nu mai avem unde să-i punem”, a precizat medicul.

sursă: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement