Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Care va fi statutul românilor, după Brexit? Precizările făcute de Ministerul Afacerilor Externe

Publicat

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat, marţi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale Art. 50, în contextul negocierilor generate de retragerea Marii Britanii din UE. Oficialul român a afirmat că se are în vedere parafarea unui acord privind Brexit care să valideze promisiunile părţii britanice de a conferi o protecţie adecvată cetăţenilor europeni din Regatul Unit.

Potrivit unui comunicat al MAE, pe agenda întâlnirii au figurat stadiul negocierilor cu Marea Britanie şi pregătirea reuniunii Consiliului European Art. 50 din 15 decembrie.

„Negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a prezentat evaluarea Comisiei Europene cu privire la stadiul negocierilor la momentul actual şi raportul comun cu privire la punctele de convergenţă dintre cele două părţi. În acest sens, Michel Barnier a indicat că s-au înregistrat progrese suficiente pe toate cele trei domenii-cheie din prima etapă a negocierilor (drepturile cetăţenilor, decontul financiar, frontiera cu Irlanda), şi a recomandat trecerea la cea de-a doua etapă, în care se vor discuta aspecte privind relaţiile viitoare dintre UE şi Marea Britanie”, precizează sursa citată.

MAE informează că negocierile vor continua în paralel pe aspectele privind retragerea asupra cărora nu s-au finalizat discuţiile în prima etapă, fără a se mai reveni asupra aspectelor deja agreate.

„Referitor la drepturile cetăţenilor, Marea Britanie şi UE au căzut de acord că cetăţenii europeni cu reşedinţa legală în Marea Britanie, precum şi membri de familie ai acestora, vor continua să beneficieze de drepturile conferite de legislaţia europeană, în baza obţinerii unui nou statut (settled status). Acest statut va garanta dreptul de şedere al cetăţenilor europeni stabiliţi în Marea Britanie înainte de data retragerii, după o perioadă de rezidenţă de minim cinci ani. Până la împlinirea celor cinci ani, cetăţenii europeni vor putea aplica pentru un statut temporar. Noul statut va fi singurul document care va atesta reşedinţa legală a cetăţenilor europeni în Regat după data retragerii. În baza acestuia, cetăţenii europeni vor putea continua să locuiască, să studieze şi să muncească în Marea Britanie. A existat un acord privind continuarea exportului prestaţiilor de securitate socială, inclusiv beneficiile familiale, şi agregarea pensiilor, în conformitate cu legislaţia europeană existentă la momentul actual”, se menţionează în comunicat.

sursa: mae.ro, realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax