Connect with us
Publicitate

Eveniment

”Cariera infracțională” a unui bărbat din Alba Iulia care a violat o minoră de 12 ani: 15 spargeri în două luni. Ce a furat

arestat catuse

Publicat

15 spargeri în două luni – o parte din cariera infracțională a unui bărbat din Alba Iulia, care s-a specializat în furturi de unelte de construcții.

Pe lângă spargerile date, bărbatul a mai fost trimis în judecată și pentru viol, după ce a violat o fetiță de doar 12 ani, în timp ce se afla în arest la domiciliu. 

Momentan, Florin C., se află în arest preventiv, la Penitenciarul Aiud, însă acesta încearcă să convingă magistrații din Alba că poate judecat și din arest la domiciliu. 

Cea mai recentă încercare a acestuia a fost în data de 20 iulie, când a cerut schimbarea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

După ce magistrații Judecătoriei Alba Iulia au respins cererea, același lucru l-au făcut și judecătorii Tribunalului Alba. În urma deciziei judecătorilor a fost făcută publică și motivarea instanței în care se află detaliat toate spargerile pe care bărbatul le-a dat.

De unde a furat bunuri și unelte pentru construcții

Într-un dosar de furt, bărbatul este judecat pentru 15 spargeri date în doar 2 luni, în anul 2019.

Modul de operare al bărbatului a fost aproape același în fiecare caz, ori forța intrarea într-o încăpere, escalada un geam sau tăia gardul din jurul unei proprietăți.

După ce intra clădirea sau în anexa respectivă, bărbatul fura scule sau unelte electrice. Doar într-o noapte a furat bunuri în valoare de 20.000 de lei.

În urma unui alt furt în care a sustras mai multe unelte și scule electrice precum un ciocan rotopercutor, aparat de spalat cu presiune, rotopercutoare, a făcut un prejudiciu de 45.063 lei.

De asemenea a mai intrat într-o cabană de unde a furat bunuri de o valoare totală de aproape 10.000 de lei. În total anchetatorii au reușit să probeze 15 furturi comise de bărbat.

Unde ascundea lucrurile pe care le fura

Un martor cu identitate protejată a declarat către anchetatori că Florin C. a comis mai multe furturi, iar o parte dintre unelte au fost date către un alt bărbat care deținea o firmă de construcție.

De asemenea, un alt martor din dosar a declarat că bărbatul, ”se deplasează adesea, împreună cu doi dintre nepoții săi, cu o căruță, dinspre Alba Iulia spre autostrada care se află în construcție, unde dețin o baracă și unde depozitează diverse bunuri provenite din furturi și că inculpatul face acest drum de 2, 3 ori pe săptămână, atât cu mașina cât și cu căruța, peste care pune o prelată pentru a nu se observa bunurile transportate”, se arată în motivarea instanței.

Momentan, dosarul de furturi, este pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, iar un viitor termen de judecată va avea loc pe 4 august.

Judecat pentru viol

Bărbatul a stat în arest preventiv, apoi în arest la domiciliu și iar în arest preventiv.

În timp ce se afla în arest la domiciliu și judecat pentru furturile comise în 2019, bărbatul a violat o minoră de doar 12 ani. Mai exact, ”în data de 03 ianuarie 2021, persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani s-a deplasat la domiciliul inculpatului  (care se afla în arest la domiciliu) situat în municipiul Alba Iulia, la un moment dat acesta i-a solicitat să întrețină raporturi sexuale cu el, iar când persoana vătămată l-a refuzat inculpatul a exercitat acte de violență asupra ei (lovituri cu pumnul în zona bustului). După ce a agresat-o pe persoana vătămată, inculpatul a întreținut un act sexual oral cu aceasta.

CITEȘTE ȘI: Detalii terifiante în cazul fetiței de 12 ani din Alba Iulia, violată de un bărbat arestat la domiciliu: a fost îmbătată înainte

În data de 05 ianuarie 2021, în timp ce persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani se afla în domiciliul inculpatului  (care se afla în arest la domiciliu) situat în municipiul Alba Iulia, la un moment dat acesta i-a solicitat să întrețină raporturi sexuale cu el, iar când persoana vătămată l-a refuzat inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona urechii stângi și a întreținut un act sexual oral cu aceasta”, au precizat pentru alba24.ro, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Mai mult de atât, anchetatorii au precizat că minora când a fost găsită de polițiști era într-o stare vădită de ebrietate. Fetiția a relatat verbal polițiștilor că bărbatul a obligat-o să consume alcool și apoi să întrețină relații seuxale cu bărbatul.

În dosarul de viol, următoarea înfățișare în fața instanței va avea loc pe data de 16 august.

Între timp, bărbatul stă în arest preventiv la Penitenciarul Aiud.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate