Connect with us
Publicitate

Actualitate

Carnea de porc s-ar putea ieftini: Ungaria exportă pe piața românească, după ce și-a redus TVA la 5%

porc

Publicat

Carnea de porc s-ar putea ieftini, ca urmare a importurilor din Ungaria, unde, de la 1 ianuarie, TVA a scăzut de la 27%, la 5%. Acest lucru ar putea genera importuri „la negru” de pe piața maghiară, potrivit asociaţiei producătorilor din domeniu. Totodată, nu doar Ungaria va exporta carne de porc în țările Uniunii Europene, ci și România, după ce în ultimii zece ani țara noastră a dispus de mai multe restricţii, ca urmare a descoperirii unor cazuri de pestă porcină.

„Crescătorii de porci sunt îngrijoraţi de importurile care vin din Ungaria, după ce de la 1 ianuarie la ei a scăzut TVA la carne de porc de la 27% la 5%. Lor le convine să vândă aici, unde preţul e mai mare decât în Ungaria. Chiar dacă vând la preţul de la ei, câştigă din diferenţa de TVA, care la noi e 24%”, a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc, Ioan Ladoşi.

El a afirmat că situaţia va genera şi importuri la negru de pe piaţa maghiară. Astfel de situaţii se întâmplă frecvent când există diferenţe mari de TVA între ţări vecine.

Guvernul ungar a redus de la începutul acestui an TVA pentru porci vii şi carnea de porc de la 27%, cel mai ridicat nivel din UE, la 5%, pentru a proteja producătorii locali de importurile mai ieftine.

„Va fi o presiune pe piaţa românească. Au început deja să crească importurile, dar doar regional, deocamdată, în Bihor, Satu Mare şi Arad. Ungurii vin cu carnea şi o vând unde pot, la magazine mici, la măcelării sau la procesatori mai mici. Ne aşteptăm ca în aceste condiţii preţul cărnii de porc pe piaţa românească să scadă”, a mai spus oficialul asociaţiei.

Problemele producătorilor români ar putea fi amplificate şi de refuzul Rusiei de a mai primi importuri de carne de porc din UE, după ce s-au depistat cazuri de pestă porcină.

„Va creşte astfel pe piaţa europeană cantitatea de carne de porc disponibilă, pentru că o parte s-ar fi dus în Rusia”, a explicat Ladoşi.

În primele zece luni ale anului trecut, România a importat 121.000 de tone de carne de porc, în valoare de 223 milioane de euro, şi 33.000 de tone de porci vii, care au costat 80 de milioane de euro. Comparativ cu perioada similară din 2012, cantitate de carnea de porc importată a scăzut cu 5,4%, însă a crescut cu 2,2% ca valoare. În acelaşi timp, greutatea animalelor vii importate a coborât cu 2,7%, dar s-a plătit pentru ele cu 5,3% mai mult.

Cantitatea de carne de porc importată în 2012 a depăşit 156.000 de tone, faţă de 158.000 de tone în 2011, şi a costat 267 de milioane de euro (269 milioane euro în 2011). În 2012 s-au importat 40.500 de tone de porci vii, pentru care au fost plătite 90 de milioane de euro, în timp ce importurile de porci vii în anul anterior au fost de 29.500 de tone (62 de milioane de euro).

De la 1 ianuarie, România poate exporta carne de porc în statele Uniunii Europene, după ce în ultimii zece ani acestea au fost sistate din cauza restricţiilor impuse ca urmare a descoperirii unor cazuri de pestă porcină.

Sursa: mediafax

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate