Connect with us
Advertisement

Eveniment

Casa de Pensii Alba, anunț pentru beneficiarii pensiei de urmaș. Până când se poate face dovada continuării studiilor

Publicat

Casa de Pensii Alba, anunț pentru beneficiarii pensiei de urmaș. Copiii care primesc pensie de urmaș trebuie să facă dovada continuității studiilor până pe 25 septembrie. 

De asemenea, studenții în vârstă de până la 26 de ani trebuie să depună, tot până pe 25 septembrie, o declarației pe propria răspundere în sensul continuării studiilor în anul universitar 2023-2024. Mai apoi, până la data de 25 octombrie, aceștia trebuie să prezinte Casei de Pensii adeverința din care să rezulte că în anul universitar în curs urmează o formă de învățământ superior. 

Beneficiarii pensiei de urmaș – ce trebuie să facă copiii

„Conform prevederilor art. 84 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

Potrivit prevederilor art. 114 alin. (2) din Legea 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia copilului, beneficiar al unei pensii de urmaş, în condiţiile prevăzute la art. 84 lit. b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie a anului în curs.

Având în vedere prevederile legale susamintite, ca regulă generală, copiii urmași în vârstă de peste 16 ani, au obligația să prezinte adeverința din care să rezulte că în anul școlar în curs, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii. Data scadentă de depunere a adeverinței este 25 septembrie a anului în curs.

În cazul nedepunerii adeverinței menționate, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie a anului în curs se reține de la plată potrivit procedurii.

Beneficiarii pensiei de urmaș – ce trebuie să facă studenții

Totodată, menţionăm că întrucât anul universitar începe cu 1 octombrie și, în consecință, studenții urmași, în vârstă de până la 26 ani, sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25 septembrie a dovezii privind continuarea studiilor, într-o primă fază, aceștia au obligația ca până la data menționată (25 septembrie) să depună la sediul caselor teritoriale de pensii o declarație pe propria răspundere în acest sens. În cazul nedepunerii declarației pe propria răspundere în sensul continuării studiilor, până la data de 25 septembrie, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie va fi reținută de la plată, potrivit procedurii.

De asemenea, facem precizarea că studenții urmași care au depus declaraţia pe propria răspundere au obligația ca până la data de 25 octombrie a anului în curs să prezinte caselor teritoriale de pensii adeverința în original din care să rezulte că în anul universitar în curs, urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii.

În situația neprezentării adeverinței prin care se face dovada continuării studiilor, într-una din formele menţionate până la data de 25 octombrie a anului în curs, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie va fi reținută de la plată, potrivit procedurii”, au transmis reprezentanții Casei de Pensii Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ladislau

    luni, 05.02.2024 at 21:25

    Buna ziua
    Am o intrebare in legătura cu pensia de urmas.Cine controlează daca eleva respectiva frecventează scoala in timp ce primește pensia de urmas,caci cunosc caz concret in care eleva prezintă adeverinta de la scoala numai pt a primi pensia de urmas,dar la scoala merge o data la 2 săptămîni si atunci 3-4 ore pe 2-3 zile.Este favorizata de majoritatea profesorilor si primește note din mila.Majoritatea colegilor de clasa xll sunt revoltați pe chestia asta.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement