Casa Județeană de Pensii Alba le recomandă pensionarilor să opteze pentru plata pensiei în cont bancar, o variantă considerată mai rapidă, mai sigură și mai comodă pentru încasarea drepturilor bănești.

Instituția transmite că plata în cont bancar le oferă beneficiarilor acces mai ușor la bani și reduce riscul întârzierilor.

Publicitate

Printre avantajele evidențiate de reprezentanții instituției se numără:

  • primirea banilor direct în cont, fără deplasări la domiciliu sau la ghișeu
  • eliminarea riscurilor întârzierilor în livrare
  • acces permanent la bani, prin card sau internet banking
  • este o metodă sigură și modernă de încasare
  • banii pot fi utilizați oricând, inclusiv pentru plăți online sau retrageri de la bancomat

Ce documente sunt necesare pentru plata pensiei în cont bancar

Pentru schimbarea modalității de plată a pensiei, indemnizației sau pensiei de serviciu, beneficiarii trebuie să depună câteva documente.

Publicitate

Este vorba despre:

  • cerere privind schimbarea modalității de plată a pensiei/indemnizației/pensiei de serviciu (o puteti descărca de AICI, în format .PDF)
  • Anexa nr. 1 (document eliberat de bancă)
  • extras de cont
  • copie a actului de identitate

Cum pot fi depuse documentele

Documentele pot fi depuse la sediul instituției din Alba Iulia, strada Tudor Vladimirescu, nr. 61, sau transmise prin mijloacele disponibile (poștă, email: secretariat.alba@cnpp.ro sau fax: 0258.819083).

„Alegerea plății în cont bancar înseamnă mai multă siguranță, rapiditate și confort pentru dumneavoastră”, au transmis reprezentanții Casei Județene de Pensii Alba.