pensii mari Casa Națională de Pensii Publice a anunțat luni, 14 decembrie, că a început plata drepturilor bănești care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii.

Potrivit instituției, toate pensiile care se distribuie prin intermediu C.N. Poșta Română S.A. vor fi achitate înainte de sărbători, în intervalul 14 decembrie – 24 decembrie, inclusiv. În acest scop, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poștale au fost modificate.

Publicitate

În ceea ce îi priveşte pe beneficiarii care nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor este asigurată la ghişeele subunităţilor poştale până în data de 30 decembrie, în cazul celor avizaţi la domiciliu, transmite instituția într-un comunicat.

De asemenea, potrivit CNPP, drepturile bănești care se distribuie prin intermediul băncilor sunt achitate la termenele stabilite în convențiile pe care Casa Naţională de Pensii Publice le are încheiate cu aceste bănci.

Publicitate

sursa: cnpp.ro