Eveniment
Casa Verde 2023: AFM a anunțat când încep înscrierile, pe fiecare regiune. Persoanele fizice trebuie să se înscrie personal
Programul Casa Verde 2023: Administrația Fondului de Mediu a anunțat miercuri că persoanele fizice pot depune dosarele începând din mai. Ca noutate, persoanele fizice se vor înscrie personal, anul acesta.
Înscrierile vor avea loc pe fiecare regiune, iar bugetul alocat este de 1,75 miliarde de lei.
Prima regiune este București – Ilfov, unde înscrierile încep în data de 19 mai 2023, ora 10.
Din 24 mai, solicitanții din regiunea Centru (județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu) vor putea depune dosarele, iar înscrierile vor continua cu alte regiuni, conform următorului calendar:
Casa verde 2023: Când pot aplica unitățile de cult
Unitățile de cult vor putea aplica începând cu data de 27 iunie. Bugetul total alocat pentru program este de 1,75 miliarde de lei, de care vor beneficia aproximativ 85 de mii de gospodării.
“Având în vedere importanța programului din punct de vedere al politicilor de protecție a mediului și interesul major manifestat de către cetățeni, Administrația Fondului pentru Mediu a depus toate eforturile pentru simplificarea accesului persoanelor fizice la Program, prin elaborarea unei noi aplicații informatice.
Anul acesta, persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice, conform calendarului publicat pe site-ul instituției, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicației informatice.
Ne dorim ca programul să fie un real succes și să putem sprijini aproximativ 87.500 de gospodării în efortul lor de a-și reduce costurile cu factura la energie, pe lângă cele 55.000 sisteme aprobate în cele două sesiuni de finanțare organizate până acum” a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Chisbac Luminița Daniela
vineri, 05.05.2023 at 10:40
buna ziua asi dori sa pun și eu panau solar pe casa va rog