Economie
Casa Verde Fotovoltaice: Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat o nouă listă cu dosarele acceptate în program

Peste 770 de dosare au fost aprobate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice pentru persoane fizice a fost publicată, marţi, de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Mai exact, este vorba despre dosarele a 775 de persoane fizice, aprobate, în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2021, au transmis într-un comunicat de presă reprezentații AFM.
„Până la această dată au fost aprobate 2.519 cereri de finanţare. În continuare, vom depune toate eforturile pentru evaluarea şi publicarea dosarelor beneficiarilor într-un ritm accelerat”, a precizat Laurenţiu Adrian Neculaescu, preşedintele AFM.
Lista cu cei care au primit aprobare poate fi consultată AICI

Prin intermediul programului Casa Verde Fotovoltaice, beneficiarii obţin până la 20.000 lei, nerambursabili, reprezentând 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de minimum de 3kW.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News