CASS pentru pensiile mai mari de 4000 de lei. Senatul a dat raport de respingere a propunerii legislative
Proiectul prin care se propune plata CASS pentru pensii mai mari de 4000 de lei a primit raport de respingere în Comisia de buget a Senatului.
Este vorba despre propunerea de modificare a Codului fiscal prin care
- veniturile din pensii sunt supuse contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
- pentru partea care depăşeşte 4.000 de lei.
"Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate datorează, după caz, contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru o singură sursă de venit, cu valoarea cea mai mare, înregistrată în România şi în afara României,
- cu respectarea legislaţiei europene în domeniul securităţii sociale,
- precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte", se arată în proiect.
Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari preponderent PNL,
"impactul financiar al proiectului asupra bugetului general consolidat va fi unul puternic pozitiv pe termen scurt, mediu şi lung
- atât prin creşterea conformării fiscale,
- cât şi prin crearea unor condiţii suplimentare de creştere economică prin stimularea diversităţii activităţilor economice".
Propunerea legislativă va fi dezbătută de plenul Senatului, prim for legislativ în acest caz, potrivit Agerpres.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (3)