Economie
Cât a crescut salariul mediu net în România. Care a fost evoluția venitului în ultimii ani
Salariul mediu net a crescut cu 12,3% în luna octombrie, comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut. Acesta a ajuns la aproape 5.300 de lei pe lună, arată cele mai recente date de la Institutul Naţional de Statistică (INS).
Evoluţia salariului mediu net în România în perioada 2000-2024 reflectă transformările economice majore din ultimele două decenii. Salariul mediu net a crescut de peste 22 de ori în această perioadă, de la 236 lei în octombrie 2000 până la 5.268 lei în octombrie 2024, notează Mediafax.
Creşterea susţinută a salariului mediu net a fost influenţată de factori economici, politici şi sociali. Printre aceștia, aderarea la Uniunea Europeană, ajustările salariului minim, creşterea cererii de forţă de muncă şi reformele fiscale, spun reprezentanţii companiilor de resurse umane.
Cele mai mari rate de creştere anuală au fost înregistrate în primii ani ai perioadei analizate, când salariile erau semnificativ mai mici. Spre exemplu, în 2001 salariul mediu net a crescut cu 36%. Ulterior, criza economică mondială din 2008-2010 a încetinit ritmul avansului, culminând cu o scădere în 2010 (-2,5%).
Începând cu 2016, salariile au crescut accelerat, susţinute de măsuri precum majorările salariului minim şi deficitul de forţă de muncă calificată.
În ultimii ani, creşterile salariale au fost semnificative, mai ales în contextul inflaţiei ridicate. În octombrie 2023, salariul mediu net a înregistrat un avans de 17,1% faţă de aceeaşi lună din 2022, una dintre cele mai mari creşteri din ultimele două decenii, urmată de o creştere de 12,3% în octombrie 2024 faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News